Ce este dragostea noastra?

http://www.bzi.ro

Din toata dragostea care ne-a tinut ani la rând mana in mana, am reusit sa cladim impreuna doar o prăpastie pe marginea căreia ne aflam si azi tot impreuna, doar ca tu esti pe marginea aceea mai puțin primejdioasă, iar eu….eu sunt gata sa mă prabuesc, dragul meu.
Ce este dragostea? Sau ce a fost dragostea noastră? Credeam ca va trece granitele somnului de veci si ca nimeni si nimic nu mi-ar putea scoate boala asta din suflet. Pentru ca da, uneori dragostea este o boala si se prinde doar de cei slabi, ori tu…tu te hranesti cu fier din fiecare din fiecare corp străin ce intra in contact cu tine. Mi-ai luat puterea de a lupta pentru noi si mi-ai dat curajul de a învinge singura intr-un război care nu s-a cerut. Nimeni nu ne-a cerut sa fim prieteni ori dusmani, nimeni in afara de suflet nu m-a obligat sa iti dăruiesc tie tot ce era al meu.
Si cu toate astea mi-ai devenit jumătatea fara de care nu ma puteam privi împlinită in viitor, iar azi eu sunt jumătatea fara de care tu poti trai oricum.
Tu esti barbatul pentru care dragostea înseamnă aproape nimic, eu sunt femeia care fara dragoste este un nimeni.
Tu esti bărbatul iubit, iar eu femeia care a iubit.
Noi suntem azi doi, desi credeam ca un pat de o persoana, o farfurie, o lingura si o furculita, o singura cana din care sa ne bem cafeaua in diminetile tarzii dupa o noapte lunga, ne-ar fi fost de ajuns ca sa trăim frumos o viata. si dupa ea…am fi continuat.
Azi avem nevoie de doua locuri  separate cu lucruri noi si multe, care sa nu ne amintească ca in viata asta am fi îndrăznit sa ne iubim, sau ca soarta si-ar fi permis sa ne aduca măcar o data fata in fata.
Si cum rămâne cu zilele in care ne juram iubire? Si cum rămâne cu dragostea pe care am sadit-o in sufletul meu doar pentru tine?
Ce este dragostea? Spune-mi tu, om puternic. Te doare si pe tine, uneori?

Cine suntem?

Te-am iubit! Te-am iubit mai mult decat mi-am iubit propria fiinta uneori. Te-am iubit mai mult decat am cuvinte sa iti scriu, sa iti spun, sa exprim prin regrete.
Te-am iubit ca sa am de ce sa plang acum…
Te-am iubit pana ieri ca sa ma doara azi…
Te-am iubit ca sa imi lasi rani in suflet, rani pe care nu le va vindeca decat timpul.
Unde s-a dus iubirea noastra? Unde sunt eu cea care as fi facut totul ca sa nu te pierd? Azi as pleca fara sa ma uit in urma, te-as lasa, te-as abandona si nu m-as intoarce oricat m-ai implora. Nici la mine nu s-a intors nimeni; si m-am dat cu capul de toti peretii. Nici macar tu nu ti-ai intors privirea cand te rugam sa ma tii strans, sa nu ma pierzi, dragul meu….
Cand mi-ai dat drumul la mana pe care imi ramasesera semne de la atata strans cu drag?
Cand m-ai lasat sa scap si sa alerg de nebuna prin viata asta?
De ce ne-am pierdut? De ce lasi sa ma pierzi cand vezi ca am inceput sa ma uit drept in fata si nu mai vad nimic in calea mea, nimic care sa ma opreasca?
Te-as pastra.Te-as iubi.Te-as astepta, dar eu ti-am spus de la inceput ca va veni o zi cand vei privi in sufletul meu si vei gasi doar regrete, iar daca ai ai avea curajul sa ma privesti acum, ochii imi sunt goi, iubire, iar tu imi pari strain chiar daca ieri erai omul de care ma sprijineam ca sa pot privi viata in culorile curcubeului.

Acum nu stiu cine sunt, nici cine esti, cine suntem….???

Nu am voie si nici timp…

Cu tine as fugi in lume, ti-as darui sufletul, mintea, trupul meu si te-as lasa sa mă duci unde vrei. Stiu, m-ai face sa te iubesc mult, cel mai mult, dar mai stii ce îmi spuneai cand eram cu el? Ca nu am voie sa iubesc, nu eu….
Da, eu nu am voie sa iubesc oameni ce ar putea face orice din mine. Dar nu am voie sa iubesc si atat. Dar tu….tu cine naiba esti? Ce simt pentru tine?
Mă pun sa dorm, nu am timp de iubire. Nu! Nu o sa mai iubesc niciodată, dar niciodată!
≈
Mă gândesc la tine….. Ce cauti in mintea mea? De ce îmi faci inima sa vibreze? De ce simt acei fiori cand îmi imaginez cum am face dragoste de cum ai intra pe usa apartamentului meu? De ce cred ca tu esti omul caruia i-as putea spune tot ce ma doare? Tu ai pleca iar….si din nou mi-ai rupe sufletul in bucatele, ma tem ca nu le-as mai pune niciodata la loc. Si nici chef nu am, ma crezi?

Gata, stiu…esti doar un moft. Doar un tip care m-a rănit in trecut si pe care acum acum îl vreau. Tu vrei iubire acum, eu  te vreau sa facem dragoste pana dimineata in zori, sa te înnebunesc cu sărutările mele, sa mă satur de tine si sa te abandonez asa cum ai facut tu cu mine candva. Nu am timp de iubire, dragul meu! Eu nu am voie sa iubesc!

Melisa

As fi vrut sa il mai vad, dar a fost o perioada in care nu am mai stiut nimic despre el. Eram deja in clasa a opta , urma sa am banchetul. Toate colegele mele aveau rochii, farduri, tot ce le trebuia ca sa se afiseze la ultima noastra petrecere impreuna. Ele aveau parinti, asa imi spunea bunica si asa stiam si eu. Aveam si eu parinti, doar ca de mama nu mai stiam nimic de la sase ani, iar de tatal meu stiam ca nu m-ar putea ajuta atata timp cat langa el era un diavol, nu o femeie. Imi propusesem ca daca il voi intalni pe strada nu-l voi mai lasa sa treaca si sa intoarca privirea, nici sa-mi arunce monezi de 50 de bani; aveam nevoie de cinsprezece lei ca sa pot participa la petrecere si simteam ca este de datoria lui ca macar atata lucru sa faca pentru mine. As fi vrut sa-i explic ca bunica nu are sa-mi dea si sa-l rog sa ma ajute. Nu l-am intalnit pe strada, dar din disperarea de a nu ma face de ras in fata colegilor am mers la poarta lui si l-am strigat de multe ori. Intr-un sfarsit a iesit in prag ea, o femeie roscata, grasa, cu ochii verzi si parul valvoi in cap.
– Cine esti tu?
– Vreau sa vorbesc cu tati. Stiti prea bine cine sunt, fata lui.
– Nicolas nu are copii. Pleaca de la poarta mea.
– Va rog frumos. Este urgent.
– Nu este acasa. Spune-mi mie ce ai cu el.
– Am….am nevoie de cinsprezece lei. Anul asta termin clasa a opta si profesorii deja au inceput sa stranga banii pentru banchet.
– Nu iti va da nici un ban. Vii la el doar cand ai nevoie? Pleaca de aici!
A intrat in casa, iar eu am ramas in fata portii ca o cersetoare, plangand. Nu stiu ce imploram mai tare, iubire sau doar bani? Acolo era casa unde ma nascusem, de acolo plecase mama cand aveam doi ani jumatate, tot acolo ma vazuse pentru ultima oara la sase ani. Vecinii care imbatranisera si care stiau toata povestea iesisera in porti. Printre lacrimi ii priveam cum unii plangeau de mila mea, altii isi faceau cruce de felul cum se purtase femeia, exact ca o mama vitrega si rea. M-am uitat lung spre poarta la care ma jucasem de multe ori in nisip, la pivnita de unde saream sub ciresul mare, dar care nu mai era, la fantana de langa gard, care avea capacul pus si pe care parca scria ,,interzis sa va potoliti setea din ograda mea”; am privit casa ce statea sa se darame si m-am intors sa plec cu ochii in pamant. Am plans tot drumul pana acasa si a fost lung; mi-am urat propria viata, parintii ce mi-au dat-o si ziua in care am avut curajul sa implor mila in fata acelei femei. Ajunsa acasa am scris o scrisoare pentru tatal meu in speranta ca il va durea si pe el sufletul cand va citi, asa cum m-a durut pe mine, atunci cand l-am strigat pe el si a lasat-o pe ea sa ma alunge ca pe un caine.
,, Draga tata,
Am crezut ca ma iubesti si ca esti mandru de mine, macar pentru rezultatele bune de la scoala. Nu ai fost la nici o sedinta, nu mi-ai vazut scrisul, nu cred ca imi cunosti diriginta, dar sunt convinsa ca ai aflat cate ceva despre mine. Nu sunt cea mai buna din clasa, dar sa stii ca plang in fiecare an cand Razvan ia locul doi pentru ca este copilul secretarei de la primarie, iar eu raman pe locul trei pentru ca sunt fata ,, nimanui”. Voi plange si anul asta cand doar copiii bogati si cu parinti au dreptul sa petreaca.
Tata, incep sa te urasc cu toata fiinta mea! Da, te urasc pentru tot ce traiesc! Credeam ca cel mai tare te urasc atunci cand treci pe langa mine si te prefaci ca nu ma vezi, dar azi am descoperit ca cel mai rau ma simt atunci cand te caut si nu te gasesc. M-a durut ca ai trimis o femeie atat de mare sa alunge un copil batut de soarta ca mine. Cum tata sa permiti asa ceva?
As vrea sa iti promit ca nu te voi mai deranja niciodata, dar nu pot; stiu sigur ca intr-o zi te voi cauta sa ma vezi mireasa. Am crescut, tata! Am crescut sub ochii tai fara sa ma vezi. Nu te doare?
Cu ura, Melisa, fiica ta”
Nu l-am urat niciodata. As fi vrut probabil, dar eram sange din sangele lui; as fi vrut sa-l intalnesc des si sa fug de el asa cum fugeam cand eram mica, dar de fiecare data ramaneam plangand in urma lui. Ma durea indiferenta lui, privirile umile ale oamenilor din sat; ma infuriam de fiecare data cand o femeie o intreba pe bunica:
– Auzi, Cati, asta este fata lui Nicolas al tau?
– Ea este!
– Ptiu fata, da ce seamana cu fiu-tau, cap taiat el.
– Apai, nu e fata lui? Cu cine sa semene?
– Da de muma-sa nu mai stiti nimic?
– Nu mai stim, treaba ei, faca ce-o vrea.
– Asa e, pacat de fata asta ca au lasat-o amandoi si uite te chinui tu sa o tii in scoli.
– Eh….Dumnezeu le oranduieste pe toate. Ma chinui cat pot, cand nu voi mai putea si-o gasi si ea un om bun sa se marite.
Aceste dialoguri se intamplau des, atat de des incat ajunsesem sa nu mai vreau sa plec cu bunica pe strada de-a neamurile. O rugam de fiecare data sa nu se mai opreasca cu toate tatele de vorba si sa nu le mai permita sa ma faca sa ma sim prost, dar bunica nu era genul de om care sa astupe gura cuiva chiar daca si pe ea o deranjau anumite comentarii. Crescusem si incercam sa neg faptul ca sunt un copil abandonat. Pana la urma nu eram cel mai defavorizat copil. Cresteam langa o bunica care ma iubea ca pe ochii din cap, langa matusa si unchiul meu care de multe ori lasau nevoile copiilor lor ca sa imi dea mie, aveam doi verisori care erau fratii mei si pe fratele tatalui care ma iubea nespus. Toti ma iubeam si eram un copil norocos, fara ei as fi ajuns la o casa de copii de unde nu mi-as fi cunoscut niciodata bunica mea cea buna, rudele mele frumoase si pe tatal meu care independent de cum se purta stiam ca ma iubeste si uneori era de ajuns in comparatie cu faptul ca mama nici nu stiam cum arata.
La scoala, copiii nu ma tratau nicicum. Copiii iubesc si atat, ei nu tin cont de clasa sociala, de parintii pe care ii ai sau nu, de cum arati sau cum te imbraci. Umilita am fost doar de oamenii mari pentru ca doar ei stiau sa ma loveasca acolo unde durea mai tare si uneori aveam impresia ca gandeau mai putin decat copiii. Credeam ca atunci cand voi creste, nimeni nu va indrazni sa ma atinga cu un cuvant dureros referitor la trecutul meu, dar ma inselasem pentru ca abia de acum aveam sa cunosc cu adevarat lumea cu cele mai inspaimantatoare fete ale ei.
Cand un om vrea sa te raneasca te va acuza si pentru ce nu ai facut.
Dupa ce ai crescut iti vei dori sa te fii din nou mic, indiferent cat de necajita ti-a fost copilaria.
Daca se va gasi un om sa te loveasca, ceilalti vor privi batjocuritor fiind convinsi ca a avut motive sa o faca.
Atunci cand esti crescut cu o educatie frumoasa si iesi in lume, aceasta te obliga sa alegi calea cea mai nepotrivita de a raspunde rautatilor din jur.
Cand ai crescut, te bucuri foarte putin timp de educatia primita de acasa, societatea te obliga sa te autoeduci si de multe ori o faci mai prost decat ai invatat.
Oamenii mari sunt mai nefericiti decat copiii pentru ca devin rai pe zi ce trece.
Cu cat trece timpul cu atat aflii mai multe despre ura.
Cu cat imbatranesti, devii tot mai urat, daca nu stii sa iti scuturi sufletul de mizerii cand intrii in viata unui om.
De cele mai multe ori vom fi dezamagiti de oamenii bogati cu sufletul sarac, de oamenii curati cu sufletul murdar si de oamenii frumosi cu sufletul urat.
Bucuriile vin de la oamenii saraci cu sufelete sculptate in pietre pretioase, de la oamenii murdari cu suflete in care luxul nu este un moft si de la oamenii mai putin frumosi, dar cu suflete perfecte.

Draga 2015,

Am scris multe scrisori la viata mea, m-am adresat mamei, tatălui, bunicii, fiului si mai ales barbatilor, aproape fiecăruia i-am scris măcar o data. Îmi place sa scriu, mai ales scrisori. Îmi place, dar unui An, nu am scris vreodată. Nici nu am citit sa fi scris cineva, dar nu prea am citit, nu m-am cultivat si informat la viata mea, am fost ocupata sa iau viata asa cum e si am ales sa invat despre iubire. Pe ea am intors-o pe toate partile. Pe ea am simtit-o pana in măduva oaselor; mi-a furnicat degetele de la picioare, mi-a gadilat sira spinării, mi-a dansat in stomac, iar de cele mai multe ori mi s-a oprit in gat. Am mancat iubire pe paine si am baut  propriile lacrimi de multe ori, insa toate astea nu m-au facut decat mandra si puternica.

Voi iubi si de acum, dar nu numai oamenii. Anul asta am mai multe pretentii de la mine pentru ca pot. Anule, timp de 365 de zile vreau sa fii Mos Craciun pentru mine, iar eu iti fac lista de la inceput ca sa stii ce te asteapta.

Vreau sa fiu o mama mai buna pentru fiul meu, mai permisiva si mai relaxata. Vreau sa fie mandru fiul meu ca sunt mama lui.

Vreau sa uit de prejudecati si sa fac fix ce imi place mie, fara sa ma intreb ce crede x din stanga si y din dreapta.

Vreau sa citesc mult, foarte mult. Am fost o lenesa, desi intotdeauna cand am pus mana pe o carte nu m-am lasat pana nu am citit-o.  Voi pune mana pe carti mult mai des.

Vreau sa invat engleza. Nu voi merge la cursuri, nu imi voi plati profesor, dar voi incerca sa invat macar cat sa citesc corect. Nu am facut engleza la scoala, dar trebuie sa invat pentru ca ma lovesc din ce in ce mai des de ea.

Vreau cunostinte multe si prieteni putini, dar de calitate. Mi-am deschis sufletul in fata multor oameni si m-am lovit de dezamagiri. Am numit prea repede o cunostinta ca fiind prietena.

Voi tolera mai mult si voi fi mai putin impulsiva. Mi-am dat seama ca nu are rost sa ma agit si sa dau explicatii pe care oricum de cele mai multe ori nu le ia nimeni in seama.

Vreau sa renunt la fumat, desi am incercat de cel putin 20 de ori in anul precedent si nu am reusit. Vreau si stiu ca pot, trebuie doar sa aleg momentul potrivit si sa fiu constienta ca am toate motivele din lume sa o fac.

Vreau sa public o carte. Stiu, multi vor rade de aceasta dorinta a mea, considerandu-ma un om mult prea mic pentru asa ceva, dar nu imi pasa! De mica am spus ca intr-o zi o sa scriu povestea vietii mele. Si o voi face, chiar cu riscul de a fi laudata sau criticata, iubita sau urata!

Vreau sa am proiecte pe care sa le duc pana la capat. Am respectat mereu promisiunile facute oamenilor, dar nu pe cele facute mie.

Vreau sa ma intrec pe mine. M-am nascut cu acest talent de a scrie. Eu nu scriu pentru ca sunt o persoana citita, scriu pentru ca ma inspira propria viata si am mostenit acest talent de la tatal meu. Daca ar fi trait mi-ar fi apreciat aceste randuri, dar cum traieste in sufletul meu i le voi citi eu in fiecare seara cand voi pune capul pe perna, de fiecare data cand voi mai face un pas in lumea asta.

Vreau sa imi gasesc un job bun care sa imi placa macar un sfert din cat imi place sa scriu.

Vreau sa scriu mai mult pe blog si cu siguranta asta voi face. Am avut momente cand am lasat ideile sa zboare crezand ca se vor intoarce a doua zi. Nu voi mai face asta. Ma voi da jos din pat si ma voi apuca de scris la orice ora din zi si noapte.

Vreau sa fiu o luptatoare si din fiecare lupta sa ies invingatoare si cu capul sus.

2015, pentru mine anul precedent a fost unul bun care mi-a adus liniste, iubire, oameni, renuntari,tristeti si bucurii;  De la tine vreau sa-l completezi si sa ma lasi sa ajung acolo unde imi doresc.  Vreau sa fiu o stea pe cerul meu si sa stralucesc in mintea celor ce fac parte din viata mea.

Iti multumesc, 2014!

Niciodata, dar niciodata nu am stat sa analizez la sfarsit de an cum mi-a fost pe parcursul lui si niciodata nu am inceput un an cu planuri si dorinte puse ordonat pe coala alba. De data asta o voi face. Poate va fi cu noroc, poate ca de cate ori voi citi pagina respectiva voi mai bifa o dorinta indeplinita, cine stie. Pana atunci vreau sa multumesc anului ce mai are mai putin de 30 de ore si ne paraseste. A fost un an bun, care in primul si in primul rand mi-a adus copilul din nou in brate. A fost ca atunci cand i-am dat viata fiului meu. Anul trecut in noaptea de Revelion asta a fost singura mea dorinta, pe care am spus-o cu voce tare.

Anul asta am iubit mai mult ca niciodata.

Anul asta am simtit pentru prima oara ce inseamna o casnicie, o familie linistita, un copil fericit. Am simtit ca sunt femeie, mama, iubita, copil, prietena, sora, nepoata, verisoara, matusa, cumnata.

Am renuntat la prietenii ce imi faceau rau si am am legat prietenii ce imi fac bine, totul doar sufleteste pentru ca din interes nu am fost niciodata prietena cuiva.

Am judecat si am fost judecata si din asta am invatat ceva: sa nu mai spun cu voce tare tot ce gandesc.

Am plans dupa copilul meu zile intregi, am adormit enorm de multe nopti cu gandul la el, dar toate astea mi l-au adus inapoi.

Am ras cu gura pana la urechi cu iubitul, copilul, prietenii, chiar si cu cei virtuali.

Am petrecut mult timp in lumea virtuala si mi-am dat seama ca ar fi cazul sa nu ma mai expun atat de mult si mai ales sa nu mai pun poze cu copilul meu pentru ca desi sunt mama lui, nu am acest drept de a-l expune in fata atator oameni care pot face rau.

Am facut fapte bune de cate ori am putut, dar am fost si rautacioasa cand ceva nu mi-a convenit.

Anul asta am trait la maxim fiecare zi, chiar si alea in care nu aveam chef sa ma dau jos din pat.

Nu am uitat de blog. L-am lasat ultimul pentru ca aici am foarte multe de spus. Blogul mi-a aratat cine sunt eu. Aici am scris cu sufletul. Am cunoscut oameni minunati si in cele 10 luni nu am avut parte de nici o rautate. Nu a existat nici un om care a intrat in casa mea sa imi spuna cuvinte care dor. Poate ca de multe ori am avut articole rautacioase ce mi-ar fi putut aduce comentarii rautacioase, dar nu s-a intamplat sa le primesc.

Cand mi-a fost greu ati fost langa mine, chiar ati fost!! Mi-ati sters lacrimile pentru fiul meu, v-ati bucurat cand s-a intors in bratele mele. M-ati laudat cand am scris un articol bun, m-ati felicitat cand am scris pentru mama, tatal sau bunica mea.

Am luat multe decizii pentru acest blog, am facut promisiuni pe care nu le-am respectat, am scris pe el uneori mult, alteori deloc. Sunt oameni care m-au vizitat o data, au lasat un semn, apoi au disparut, dar sunt si oameni care mi-au trecut pragul de multe ori, de la inceput pana la sfarsit. Am legat prietenii, am simpatizat si am avut antipatii, ca si in viata. Nu te place toate lumea si nu placi toata lumea.

Multumesc in primul rand celei ce mi-a devenit prietena si pe care vreau sa o cunosc in viata reala cat mai repede. Ei ii multumesc pentru ca a fost acolo, la telefon, pe blog, pe facebook, atunci cand am ras si atunci cand mi-a plans sufletul. Diana mea, mi-a spus mereu: ,, o sa fie bine, fata!” Multumesc, fata! Iti multumesc din tot sufletul si vreau sa stii ca esti M i N U N A T A!!

Si ca sa vedeti cum este viata mai exista o Diana care mi s-a lipit de suflet rau de tot fara sa fi vorbit vreodata in privat. Nu stiu cum arata, nu stiu ce sfaturi mi-ar da, nu stiu mai nimic despre ea, dar stiu tot ce conteaza:  Este speciala pentru mine. M-a cucerit prin felul ei de a fi, prin scrierile ei la care am ras cu lacrimi de multe ori pentru ca este geniala!.Potecuta, despre tine este vorba. Nu stiu cum, dar de cand te-am gasit si regasit, nu mi-a scapat nici un articol de-al tau. De multe ori ti-am asteptat ,, cuvintele” cu nerabdare.

Adriana este femeia sensibila, puternica, frumoasa si gingasa. Adriana este omul de care ai nevoie si atunci cand ti-e bine si atunci cand te doare sufletul. Si ei ii multumesc pentru ca m-a ajutat cu blogul si m-a invatat sa fiu ordonata atunci cand scriu. Nu stiu cat am reusit, dar eu ma straduiesc si sper sa nu o dezamagesc.

Giorgiana mi s-a lipit si ea de suflet. Este un copil tare dulce care ma duce cu gandul la adolescenta mea. Avem multe in comun si abia astept sa ne vedem, curand vom bea o cafeluta impreuna.

Sunt multi, foarte multi oameni care mi s-au lipit de suflet. Oameni pe care ii citesc si care la randul lor imi citesc gandurile aici. Loredana Milu, Beta, cafeaua ta, Gegelutz, kate, Tyana, R, Irina, va imbratisez.

Eu va doresc din tot sufletul un 2015 FRUMOS, FERICIT SI IMPLINIT. Va doresc sa vi se indeplineasca toate dorintele. Daca credeti in ele se vor realiza, eu am crezut in fiecare an. Anul trecut mi-am dorit ca 2014 sa imi aduca particica mea de sufletel (pe Denis) si iata ca pasesc cu el de manuta in 2015, asa cum sunt sigura ca voi pasi in fiecare an. Pentru 2015 imi doresc sananate pentru mine, pentru cei dragi mie si pentru toata lumea. Imi doresc sa am sufletul la fel de plin ca acum si putere de munca.

Va imbratisez tare de tot!

Ps: CATEVA COMENTARI CARE MI S-AU LIPIT DE SUFLET.

,,Tot incercand vei reusi! Persevereaza! 😀 eu am incredere ca poti!” Illusion

,,Și știu că poți” Loredana Milu

,,Ia-le pas cu pas, puțin câte puțin și le duci la capăt pe toate, că perseverența e cheia succesului. :)” Petru

,,Poţi, sigur că poţi! Zâmbeşte de acum cu gândul la reuşită! Te îmbrăţişez!” Poteci de dor

,, Curaj draga mea!Fiecare cadere e un pas inainte ce te va ghida in calatoria ta,nu renunta!Tu esti singura care tine fraiele acestei relatii in timp ce ceilalti cauta sa o franga,sa nu-i dai drumul indiferent de ce va fi!Fii puternica si nu ceda din cauza celor care iti vor raul.Daca faci asta ii vei intari si te vor chinui si mai mult.Arata-le ca poti si vei face diferenta.Succes si mult curaj!Te imbratisez >:d< .” Kate

,,Bravo ție, Raluca! Dă-ți voie să fii tu, căci fiind tu, vei descoperi că renunți încet-încet la părerea bună sau rea a celorlalți. Că te vei bucura de viață așa cum e ea. Și e frumoasă, o tot văd cu ochii mei”  drstoica

,,Sa iti traiasca baietelul si sa te bucuri de el! O seara frumoasa, pupici” Ileana

,,Nu sunt in stare sa gasesc cuvinte care sa iti faca cinste, asa ca iarta-ma dar ma rezum la a-ti spune doar ca esti minunata.” R

,,Tare emotionant si foarte frumos scris” iRINA CRISTINA TENU

,,să ştii că te citesc, chiar dacă nu las semne totdeauna, dar sunt pe repede înainte de multe ori. Te înţeleg perfect, să tot fie un an de când am scris ceva asemănător şi ştiu că sunt gânduri ce nu ne dau pace. Oare vor dispărea vreodată aceste trăiri? Eu cred că nu. Te îmbratişez..” Adriana

Nu am raspunsuri, doar pareri

Multa lume, mai exact multe femei ajung pe blogul meu căutând :,, m-a inselat sotul” ,, sotul meu nu mă mai iubeste”, ,, cum îmi dau seama daca are pe alta”, etc. Habar nu am cum ar putea găsi răspunsul pe blogul meu si mai ales nu stiu ce am facut ca sa se ajungă la mine căutând asa ceva…
După articolul cu scrisoare către amanta sotului meu, am fost ,,căutată” de multe amante si multe sotii inselate. Acum ca sa fiu sincera daca mi-ar fi spus fiecare in parte povestea ei, sunt sigura ca pentru fiecare as fi avut un răspuns, dar asta nu înseamnă ca eu sunt cea mai inteligenta femeie, cea mai versata amantă sau cea mai buna sotie.
Eu nu prea scriu texte fictive pentru ca nu mă pricep, defapt nici nu am încercat eu de prea multe ori, însă articolul ,,scrisoare către amanta sotului meu”, nu este reala. Am ajuns sa scriu acest text după ce am cunoscut o femeie inselata si una amanta. M-am întrebat ce as face in locul femeii inselate si asa a luat naștere acel text. Nu mai am un sot, deci nu era adresata amantei. 😀
Ce cred eu despre amante? Cred ca am mai scris mai pe la începutul blogului. Nu condamn nici o amanta; dintre cei trei, consider ca primul vinovat este cel care inseala. Vinovata este cea care accepta si apoi este f putin vinovata si amanta. Nu tin partea amantelor pentru ca am un motiv, încerc doar sa fiu corecta, asa gandesc eu. Daca maine aflu ca mă inseala nu sunt curioasa cine este ea si nici măcar de ce a făcut-o el si credeti-mă, amanta nu am fost, dar inselata da, pentru ca articolul ,, m-a iubit, dar nu de Crăciun”, este cat se poate de real.
De obicei amanta este o femeie singura si libera sa facă ce vrea cu cine vrea, iar daca la rândul ei este intr-o relatie este vinovata fata de omul pe care îl inseala nu fata de iubita/ sotia celui cu care inseala.
Nu stiu daca as putea sa fiu vreodată amanta pentru ca asa sunt eu mă gandesc la cei din jurul meu, însă tind sa cred ca este o dragoste puternica intre oamenii ce ajung sa se iubească pe ascuns. Întotdeauna fructul interzis a fost dulce.
Pe de alta parte mă gandesc si la cel care pleacă de lângă sotie si merge la alta. Nu o avea si el un motiv? De bine nu pleacă nimeni, asa se spune. Singura vina a acestui om eu o vad in faptul ca minte. Stiu ca este greu sa fii sincer si sa spui: ,, nu mai simt nimic pentru tine, vreau pe altcineva”, dar cred ca si mai păcat este de toti trei sa se joace de-a dragostea.
Femeia inselata. Eh, aici sunt cam dura, desi aceasta suferă cel mai mult. Eu am suferit foarte mult cand am fost insealata. Este crunt, credeti-mă. Sunt doua categorii de femei inselate. Alea care afla si accepta, alea care afla si pun punct. Eu am o problema cu alea care accepta. Nu mă interesează motivele pentru care rămân, ba chiar mă scarbeste motivatia: ,, pentru copii”. Mi se pare cea mai mare minciuna. Un copil are nevoie de o familie ,,sănătoasă”, nu de un tata ce iubeste  mama altor copii si nu de o mama ce este plânsă mereu de dorul celui ce imbratiseaza alta tarziu in noapte.
Ca sa ramai lângă un bărbat ce te inseala trebuie ori sa nu te respecti prea mult ca femeie, ori sa nu îl mai iubesti si sa ramai din interes.
Deci, voi ati inteles de care parte sunt eu? Nici eu 😀 , dar important este ca am ceva cu femeile ce rămân lângă barbatii ce le inseala. Si daca am, eu spun.
In concluzie, eu va doresc sa aveti parte de soti fideli, iar celor ce ajung pe pagina mea căutând cum sa afle daca le inseala bărbatul, eu zic asa : ,, pe blogul meu nu îl gasiti, nici bărbatul, nici răspunsul, dar căutati in suflet, in intuitia aia feminina, căutati si un al doilea telefon caci sigur exista daca simtiti cu adevărat ca va inseala, căutati in sufletul, gesturile si faptele lui, acolo sta răspunsul iubirii pentru dumneavoastră, apoi decideti daca merita sau nu atâtea lacrimi, indoilei si suferinta, caci sunt convinsa, le simtiti daca căutati răspunsuri, la mine gasiti doar pareri despre acest subiect”

 

Denis de la Dragoste

M-am trezit devreme. Mi-am facut o cana de cafea si m-am asezat la calculator, in sufragerie. Din cand in cand mai deschid usa la dormitorul lui, al fiului meu, care doarme ca un ingeras. I-am facut poze si aseara dupa ce a adormit. Mi-a lipsit atat de mult candva, incat nu ma pot satura sa il privesc cand doarme si sa ma minunez de el cand imi da cate o replica.

Aseara se chinuia sa deschida cuptorul cu microunde, ii place sa-si pregateasca cerealele singur. M-a rugat sa-l ajut sa deschida cuptorul: ,, Ajuta-ma sa il deschid pana ce ma fac eu mare si o sa pot singur, mami”! L-am ajutat si m-am prapadit de ras, este dulce si comic. Este o mana de om, dar ma surprinde. Ma pupa cand nu ma astept, imi daruieste flori, imi spune ca ma iubeste si ca sunt cea mai buna mama din lume. De multe ori cand sunt trista si il imbratisez ma simte si incearca sa isi ascunda cumva lacrimile alea pe care eu nu suport sa le vad. Nici o mama nu vrea sa isi vada copilul plangand; parca si lacrimile lor de fericire ne dor, caci sunt lacrimi si nu vrem sa le vedem pe obrajorii lor frumosi. Ultima data cand am fost trista m-a intrebat cum ar fi daca am trai pe o alta planeta. I-am spus ca nu este posibil, dar cu siguranta i-as fi raspuns: ,, Ar fi bine pe orice planeta daca oamenii ar fi altfel”.

Este mic. Este prea mic ca sa stie el despre viata, despre oameni, despre durere. Ma gandesc cu tristete la ziua in care va trebui sa-i povestesc, ,,povestea lui”. Va veni acea zi in care voi avea de dat explicatii, pe care nu le datorez nimanui in afara de el. Poate ca va trebui sa-i spun ca este un copil facut din dragoste pentru el, nu pentru mine sau dintr-o poveste cu printi si printese. Va afla cu stupoare ca sunt prima care i-a adus lacrimi si prima care l-a mangaiat dupa ce l-a certat. Sunt persoana care a luat decizii pentru viata lui si i-a schimbat lumea in care traieste. Poate ca as fi putut sa-i spun ca noi ne-am tot mutat pe alta planeta de cand a implinit doi ani; ca am trait pe o planeta pe care nu prea existau oameni, iar acum traim pe o alta planeta unde chiar ne este bine. As putea sa-i spun multe, caci deja are intrebari, dar nu ma lasa sufletul sa-l maturizez cu amanunte despre viata. Nu acum. Si poate ca nici atunci nu ma va lasa sufletul sa-i spun doar adevarul, dar cand minciuna este spusa in scopuri nobile, pare adevar. Nu l-as minti niciodata despre mine pentru ca daca am gresit, am facut-o doar din dorinta de a fi bine, iar el stie asta de acum, atat de mic cat este. L-as minti despre oamenii pe care el i-a iubit, iar ei mai putin.

Cu probleme, povesti, iubiri, lacrimi, zâmbete si speranta îl cresc cum stiu eu mai bine. Uneori îl cert si îmi plânge sufletul apoi, dar este datoria mea de mama sa-i arat unde greseste si sa-l laud cand face un lucru bun.

Mi-a luat mult timp sa-l conving ca numele lui de familie nu este ,,pericol public”. De fiecare data cand făcea cunostinta cu cineva i se spunea : ,, aaa, tu esti Denis, pericol public”. Copilul doar nu era sa creadă o mama ,,nebuna” cand toata, dar toata lumea ii spunea asa.

Acum ne ,, luptam” cu cine pe cine iubeste mai mult. Aveam obiceiul sa-i spun ca il iubesc cel mai mult pe lumea asta, iar el a inteles ca il iubesc mai mult decat ma iubeste el pe mine. Acum cand ii spun: ,,te iubesc”, el imi spune imediat: ,, eu cel mai mult”.

Asta inseamna dragoste. Pentru mine dragostea adevarata a inceput cu fiul meu. Cand spun Denis, ma gandesc la Dragoste pura, iar el cand defineste dragostea se gandeste la mine.

Te iubesc minune de copil. Te iubeste mama!

Cine e bunica?

O port în gând, în versuri, în suflet; o amintesc mereu în tot ce fac ca şi cum ar fi Dumnezeul meu. Am vorbit despre ea încă din primul articol şi voi vorbi până la ultimul, pentru că este omul datorită căruia sunt cine sunt, azi, chiar dacă pentru mulţi sunt un ”nimeni”.

Dar cine este ea?
Este mama a patru copii, zece nepoţi şi şase strănepoţi. Este femeia care la 32 de ani, când soţul ei a decedat, a rămas cu patru copii, singură, cu cel mic nebotezat, căci omul ei a murit fix în acea săptămână când se pregăteau pentru botez. Cum o fi să rămâi aşa? Cum o fi să te tragă patru copii de fustă, să ceară mâncare, haine, jucării, iubire? Cum o fi să nu îţi mai simţi mâinile de mărăcini, alergând sa încălzeşti copiii cu crengi puse peste focul din vatră? Cum o fi sa vrei să plângi şi să nu ai timp, să ţii în tine, iar seara, când îi vezi în pat pe toţi,  să laşi lacrimile să curgă pe pernă?Cum o fi rezistat oare?

Îmi povesteşte şi acum, până la ora  două în  noapte, când merg la ea, de multe ori plângând, despre toate astea, iar şi iar;  alteori spunându-mi că, de multe ori, ar fi vrut să moară, dar cui ar fi rămas copiii, apoi nepoţii, mai cu seamă eu, care nu aveam părinţi. I-a crescut pe toţi cum a putut, muncind cinstit prin vecini cu ziua şi aducându-le acasă până şi porţia ei de mâncare. Când în sfârşit credea că fiecare e  la casa lui, inclusiv noi, nepoţii, moartea i-a răpit copilul, primul ei copil, pe tatăl meu. A îmbătrânit, parcă,  cu 20 de ani, de atunci. Si de 6 ani, de fiecare dată când merg la ea, mă așteaptă în uliţă, iar cand plec o las plângând.

Dacă primesc un telefon de acasă, în prima secundă,  mi-e frică să nu fi păţit ceva; când visez urât, ea şi copilul meu sunt primii pentru care mă tem, înainte de propria viaţă, chiar. E bătrână doar, în putere, ar mai putea trăi frumos încă 25 de ani şi tot n-ar face suta. M-aş mai bucura aproape încă o viaţă de ea, dar e bolnavă si îmi sfâşie sufletul, mereu, când plec şi o las plângând.

Ma strânge tare în braţe şi îmi spune: ,,Fata mea, să ai grijă de tine, mamă, te iubeşte mama mult, mult de tot!” La fel îmi spune şi la telefon de fiecare data când închide şi mă doare, pentru că  toate astea nu se întamplau înainte ca tatăl meu să moară. De atunci, simt cum s-a rupt o parte din bunica şi cum nu mai este ea, cea pe care o ştiam. Acum e mereu bolnavă, mereu convinsă că ne va părăsi curând, mereu tristă si pesimistă. Multi nu o înteleg de ce este negativistă. Eu da, cum să nu fii? Cum să speri, când ai înmormântat un soţ tânăr,o nepoţica de doar 2 ani jumătate, un copil de 41 de ani, un tată tânăr şi el, o mamă, socrii? Ce sa mai speri si ce sa mai ceri vietii?

Dar eu fără ea nu pot trăi; eu fără ea as rămâne, cum a rămas ea în urma tatălui meu, înjumătăţită, pierdută, fără vlagă. Mi-ar lua prea mult, aproape tot ce sunt eu. EA  este cea care mi-a spălat mânuţele murdare, mi-a şters lacrimile când am plâns, mi-a mângaiat obrazul cand am fost tristă, mi-a sărutat fruntea cand am adormit. M-a îmbratisat si m-a tinut ca o closca sub aripa ei, mi-a aratat drumul in viata si m-a sprijinit cand m-am clatinat.

Te iubesc, te iubesc cu toata fiinţa mea, bunică!

Pentru mine s-ar închide portile satului in care am crescut. Nu as mai reveni, multi ani, pe ulita pe care m-am jucat, caci nu as mai gasi-o asteptandu-ma; nu as mai bate in poarta casei unde am crescut, caci n-as putea pasi înăuntru fara ea. Fara bunica nu as mai fi eu, mi-as pierde rădăcinile, mi-as pierde copilăria, mi-as pierde mult din bucuria vietii.

Si daca s-ar intampla, intr-o zi, sa nu mai fie, caci sunt realista, moartea ne cheamă pe toti cand ne vine rândul, m-as lipi de mormântul ei si as striga sa mă audă din ceruri:,, Ai fost si vei rămâne emblema mea, bunica!”

Vad viata prin ochii tai, copile!

Si nu, nu ai cei mai frumosi ochi din lume, dar sunt cei mai duiosi si inocenti ochisori. Sunt ochii a caror sclipire ma face sa lupt, sa iau viata in piept si de la capat, de cate ori va fi nevoie.

Nu sunt genul de mama care sa te ridice in slavi, care sa-ti vada doar calitatile, si nici nu sunt mama care te pupa cand gresesti, dar sunt mama care isi divinizeaza copilul. Da, esti divin!! Esti divin si te port in sufletul meu ca pe un talisman. Te iau cu mine peste tot in lume, in suflet, la orice pas. Iti construiesc vise de care tu habar nu ai, dar pe care nu te voi obliga niciodata sa le accepti. Chiar daca acum te rog, te cert sau iti ordon sa faci ceva, nu am de gand sa fac din tine doctor, nici avocat si nici profesor, dar te voi face om. Un om de care sa fiu mandra pana ce voi inchide ochii pentru toteauna. Un om ce va ramane si imi va purta numele cu mandrie.

Tu esti in lacrimi, in zambete, in tristeti si bucurii, esti parte din mine si nu conteaza starea mea de spirit, tristetile si bucuriile vietii mele, nu te iubesc in functie de ele, nici de zi, TE IUBESC MEREU!

Dragul meu, te iubesc si atunci cand ma superi, te iubesc si atunci cand ma bucuri. Te iubesc si cand mananci si cand faci nazuri. Te iubesc si cand dormi si cand ma pacalesti, te iubesc cand razi si cand plangi. Eu, doar, te iubesc!

Pentru mine viata inseamna tot, dar fara tine ar fi insemnat prea putin. Ti-am dat viata,  micutule, ai crescut in pantecele mele, m-ai lovit cu piciorusele si am ras de fiecare data, m-ai trezit noaptea si am fost mereu fericita ca te vad. Ai plans si am plans de multe ori cu tine. Te-a durut si m-a durut sufletul. Ti-am alinat durerea si mi-a zambit inima.

Acum esti mic si desigur ca ma crezi cea mai buna mama, asa cum mi-ai spus-o pentru prima oara zilele trecute, dar poate cand vei creste nu vei simti la fel, sau poate vei simti, dar vei avea momente cand poate ma vei judeca.

Poate ca ma vei judeca pentru unele decizii ce ti-au schimbat viata, dar asa am gandit eu ca este mai bine pentru noi. Poate vei dori sa te intorci in trecut si sa revezi oameni de langa care te-am luat, poate vei gandi ca am facut greseli pe care nu le poti ierta, eu te voi intelege.

Sigur ca as vrea sa ma iubesti si atunci cand nu voi mai fi la fel de tanara, si atunci cand prin prisma copiilor tai imi vei spune poate de multe ori in ras,, mamaie”, insa nu iti cer asta. Nu iti cer sa ma iubesti o viata, asa cum ma iubesti acum. Nu iti cer sa imi tii aripile atunci cand nu voi mai putea, nu iti cer sa ma plangi cand nu voi mai fi, nu iti cer nimic pentru cand vei fi mare. Nimic, dar m-as bucura sa stiu ca voi ramane pentru totdeauana in amintirile tale si ca din tot ce s-a intamplat vei culege doar binele, iar raul il vei lasa in urma si vei merge plin de optimism in viata, cu capul sus, mandru ca ai fost crescut de o mama.

Nu ti-am dat viata din egoism, ca sa am de cine ma bucura si ca sa aiba cine sa imi bata in poarta la batranete. Nu am vrut sa fii perfect, dar esti perfectul meu cu ochii sclipiciosi si plini de speranta. Esti prima imagine dimineata si ultima seara. Esti universul meu si minunea ochilor mei. Tu esti sufletul din mine si vad viata prin ochii tai, copile!!

Viata este o poveste….

M-am gândit sa fug. Sa fug de tine. Sa fug de tot ce am însemnat in viata ta si de tot ce însemni tu pentru mine.
Sa te las sa îmi duci dorul, daca iti va fi. Sa iti dau indicii false cand vei dori sa mă cauti si sa te alung in caz ca mă vei găsi. Sa te las sa suferi.

Da, sunt rea. Sunt rea si o stiu mai bine decât tine, decât oricine. Sunt rea pentru ca eu stiu cel mai bine pretul bunatatii. Eu stiu ce înseamnă sa iubesti si sa nu fii iubit, sa iti pui sufletul pe tava si sa ti se infiga cutitul in el, sa ai răni adânci si sa nu ti le poată vindeca nici timpul. Acesta este pretul bunatatii.
Aceasta este rasplata pentru toate noptile in care te-am asteptat. Pentru toate sacrifiicile făcute. Pentru toate zilele in care nu ai vrut sa stii de mine.
Mă gândesc ca ti-ar face doar bine absenta mea si mai ales, ti-ar readuce ,,inima in piept”. Ai pierdut-o, dragul meu. Tu nu mai ai suflet. Tu nu mai ai puterea de a dărui si…nici sa primesti nu mai stii.

Ieri nu mi-as fi imaginat viata fără tine, azi realizez ca ai fost doar încă o lectie pentru mine, pentru sufletul meu, pentru tot ce voi fi eu de acum.  Cândva toate astea îmi vor părea povesti, demult trăite. Ca si altele. Viata este o poveste. Singura poveste al cărui final nu-l poti afla înainte sa o citesti.

Mai vino pe la mine, tata….

Intoarce-te la noapte…sa ma mai simt copil

Mai cearta-ma o data,  ca sa imi fie frica

Mai arata-mi obrazul, sa ma rusinez

Mai vreau cu tine, tata!

Macar o ora, ce imi va parea secunda,

Sa-mi spui tot ce timpul nu te-a lasat

O secunda, un minut, o zi, o noapte, macar un timp,

Si-apoi …tu vei pleca din nou,

Caci ingerii, in cer traiesc.

Sa-mi spui ce te-a durut,

Cate lacrimi ai varsat,

Ce mi-ai spus daca as fi fost,

Atunci cand ai plecat…

Sa-mi spui de ce mi-ai strigat numele neincetat,

Ce ti-ai dorit si nu s-a intamplat.

Sa-mi spui, cum stii tu cel mai bine,

Manganaidu-ma pe par,

Sarutandu-ma pe frunte,

Sau tipand la mine.

Sa ma certi daca am gresit,

Poti sa dai in mine,

Dar numai vino tatal meu,

Mai des si pe la mine!

Spune-mi despre moarte,

Cum ai acceptat-o?

Caci imi spuneai plangand,

Ca ai da palate…

Sa nu ai zilele numarate.

Spune-mi despre viata,

Cum ai iubit-o asa?

Stiu ca te-a tradat de multe ori,

Dar n-ai fi renuntat nicicand la ea.

Spune-mi de ce n-ai deschis ochii

Cand la capatai ti-am ingenunchiat,

Ce ai simtit taticule,

Cand ti-ai vazut copilul tau indoliat?

Mai vino pe la mine,

In noptile cand plang

Mai trimite cate un inger,

Cand ma lovesc de oameni rai pe acest  pamant.

* Aceste versuri nu se vor a fi poezie, pentru ca nu pretind si nu am pretentia de a fi nici poeta nici scriitoare, sunt doar sentimenete mele sincere care  nu-mi dau pace uneori:)