Eu sunt Stan Patitul!


Dragii mei, numai mie putea sa mi se intample asa ceva. Deci, dupa ce am mutat blogul, am aflat ca ma plagiez singura. Na, belea! Asta pentru ca worpress nu are nu stiu ce rahat de chestie gratuita, ar trebui sa mai platesc niste bani si nu vreau, na! Asadar, sterg continutul care se afla pe acel blog luat de aici, am redenumit acest blog caci pe ala nu mai pot fiind deja http://www.cocktaildeviata.com,  iar acolo o sa scriu despre altceva, gen copii, chestii de mamici,  si aici povesti din viata mea de copil:)).

Asadar, nu scapati, iar eu ma declar Stan Patitul!

Noi margelim, voi?


Na, la asta nu va asteptati, sunt sigura:). Nu , nu am povestit nimanui ca mi-ar placea sa stiu sa fac bijuterii handmade, nici nu stiu din ce materiale, insa mi-am dorit toata viata sa port in spcial bratari si coliere facute de mine si numai pentru mine, unicata de mine:))
Revenind la lucruri mai serioase, candva cred ca va povesteam despre femei, mai ales despre mame ca suntem multifunctionale. Noi putem sa ne bem cafeaua in timp ce dam cu aspirtaorul si oala cu fasole fierbe, toate astea in timp ce am pornit repede masina de spalat si ,,ne maimutarim ” cu copilul care sta in pat si asteapta atentia noastra secunda de secunda. Va vine sa credeti ca mai avem timp si de altele? Pe langa copii, casa de intretinut, unele chiar si cu job, noi, multe mamici avem si pasiuni. Eu de exemplu scriu, mai fac si unghii cu gel, iar acum dupa ce am cunoscut-o pe Daniela in sfarsit ma apuc sa-mi fac propriile bratari si de ce nu , in timp si pentru alte femei.

13285849_557059957836036_1204200711_n
Pe Daniela am cunoscut-o pe un grup de mamici unde activez de cand sunt insarcinata, acolo am descoperit mamici cu pasiuni frumoase, comune,cu o dorinta incredibila de a face si altceva in concediul de crestere copil. Am descoperit mamici care aveau si cate doua joburi, altele care aveau mai multe pasiuni, sau mamici ca Daniela care fac bani din margele si nu numai. In curand o sa fac si eu pentru ca a fost draguta si mi-a dat destule informatii si inclusiv materiale pentru a ma convinge daca chiar sunt pasionata de margelit sau era doar in capul meu plin de idei idioate:))
Pana una alta, o sa va las pagina  de facebook a  Danielei ca sa vedeti ce minunatii face ea  si asteptati-va sa va ,,stresez”si eu cu margelitul meu:))

13278107_557059941169371_242937527_n

13292902_557059697836062_1682192070_n

Eu nu-s deşteaptă, mă!


Povesti din suflet de copil

Da, nu ştiu cat de proasta sunt, însă stiu ca nu sunt desteapta. Stiu ca pana acum cativa ani (putini), am fost complexata ca nu am o facultate, îmi era rusine sa spun ca am facut pana si liceul la tara si ca provin dintr-o familie care nu a fost familie. Asa ca,ce desteapta? Ce pretentii? Puneti-va asteptarile in cui, caci daca la mine, la tara, la liceul meu, nu s-a facut engleza, ar fi păcat sa mă strofoc eu acum, chiar daca stau la oras. Nu pot băi, nu mă duce tartacuta sa fiu desteapta!

Pe mine bunica-mea mă invata, atunci cand mă cara după ea printre maldarele de coceni, ori prin pogoanele de porumb, sa fiu om si sa nu care cumva sa o fac de ras. Nu mi-a vorbit in engleza si cred ca de asta am si priceput eu asa de bine. Mi-a spus calm si…

Vezi articol original 1.180 de cuvinte mai mult

Divortati, dar prieteni


 Noi nu sunten dusmani Si nu vom fi vreodată chiar daca am divorțat!
A fost o perioada in care a trebuit sa îmi caut chirie pentru mine si copil. El a fost acolo, a mers , a vorbit, a cărat bagaje, a reparat o priza, o usa, etc.
,, Si dansul cine este?” A intrebat proprietarul.
,, Tatăl copilului meu ” am raspuns.
,, Wow. Si cum ati reusit sa rămâneți in relații bune?”
,, ne iubim”, i-am raspuns amuzată si am cautat sa îmi vad de drum.
Ce sa-i fi spus? Oare ar fi inteles din moment ce a intrebat asta?
Am mai auzit chestii de genul ca daca doi oameni rămân in relații bune după despărțire ori nu s-au iubit niciodată, ori încă se iubesc altfel ar trebui sa fie dusmani pe viața ca doar de asta si-au luat valizele si au plecat.
Fals. Cel putin in ceea ce ma priveste. Cred ca l-am iubit daca am facut un copil cu el, daca i-am acceptat multe, daca a reusit sa îmi aducă lacrimi pe obraji. L-am iubit, cu siguranta. In felul meu. Mult sau putin.
Încă ne iubim? Da! Dar nu in felul in care se interpretează. Il suport mai mult acum decat in ultimul an de căsnicie( cu nervii de rigoare ocazional ), l-as ajuta oricand ar avea nevoie, As vrea sa trăiască ani multi, ii doresc doar binele. Si astea sunt reciproce! De ce? Nu, nu ca ne iubim noi, ci pentru ca ne iubim copilul! Asta nu este un motiv suficient ca sa ne întâlnim si sa bem cafeaua împreună? Sa ne sunam si sa îmi povestească de cate o gagica in timp ce eu ma laud cu burtica mea? Suntem prieteni, dar mai ales suntem părinții un copil, care ar fi nefericit daca noi am fi continuat relația in scandaluri. Pentru ca da, ne-am aruncat vorbe si oale si tigai, farfurii si pahare în cap mult timp. Pana atunci când am inteles amândoi anumite lucruri, primordiale pentru copilul nostru:
Un copil are nevoie de liniste nu de scandaluri între părinți. Nu e vina lui ca mami si tati nu se pot împăca la cinci minute asa cum se împacă copiii după ce se ceartă pe jucării.
Cei mai buni prieteni ai copilului trebuie sa fie părinții. Mereu.
Nu exista doar mama sau doar tata. L-am făcut împreună, suntem in viața amândoi, atunci copilul merge la amândoi si nu avem nevoie de o lege si un program care sa ne spună când trebuie sa-i vina copilului dor de mami sau de tati.
Stim ca nu suntem cei mai buni părinți de pe pământ si am renuntat sa ne mai acuzam unul pe celalalt despre lucruri neimportante. Il lăsăm pe copil sa decidă asta, pana acum mami si tati ocupă acelasi loc in inima lui chiar daca in fapt s-au despărțit.
Am inteles multe lucruri. Si nu , Nu a fost usor. Nici acum nu este. Ne mai certam si ne mai contrazicem. Nu suntem mereu de acord in ceea ce il priveste pe copil. Cumva il educam diferit, are acum practic doua familii, insa noi doi clar nu suntem dusmani si nu vom fi vreodată. Am stiut de la inceput ca nu o sa permit nimănui sa rupă legătură dintre mine si tatal copilului meu pentru ca asta ar însemna ca un copil sa sufere din cauza a doi adulți imaturi.
Deci, Nu, Tatăl copilului tau nu trebuie sa iti fie dusman decat in situații in care chiar nu exista alta varianta.
Ps: eu stiu ce inseamna ca părinții sa fie dusmani si îmi place sa vad cum ,, părinții copilului meu pot fi si  prieteni”

Nu suntem mame perfecte


2016-05-09_09.16.11

Sunt in parc. Denis se joacă cuminte langa mine cu doi copii mai mici. O fetita si un băiat. Băiatul cu bunica, fetita cu mama. La un momentdat fetita pică de pe tobogan, mama o vede, dar nu se urneste de pe banca. Mai tarziu se da in carusel, pică, acesta o loveste in cap, fetita plânge, mama merge la ea ii da doua palme in timp ce o ridica si pleaca cu ea pe banca. Peste 10 minute fata este iar pe carusel, mama iar pe banca. Sper doar sa nu se repete povestea…..

Sunt acasă,am plecat din parc. Il intreb pe Denis ce concluzie a tras si îmi spune ca mama e ,, rea”. Asta ma face sa ma gândesc la toti cei sapte ani de ,,mamicie „. Sa îmi analizez comportamentul si sa constat pentru a mia oară ca nu exista mame perfecte, ci doar mame si ca oricâte cărți am citi, ori cata informație am primi, ne creștem copiii diferit.
Unele ii caram după noi peste tot, altele ii lăsam mai mult la bunici decat acasaUnele ii certam când gresesc in timp ce altele le vorbim cald si ii indrumam sa facă lucruri corecte;

Unele ii lovim, altele ii mangaiem;
Unele ii educam altele nici măcar nu cunoastem acest cuvant ;
Unele le răspundem la intrebari altele nici măcar nu-i ascultăm;

As putea continua o viata pentru ca o viata înveți sa fii o mama buna pentru copilul tau ori tot o viata trăiesti in ignoranța si frustrări si preferi ,, sa-l lasi sa se aleagă ce s-o alege de capul lui. ”
Inainte sa fiu mama credeam ca ele sunt cele mai bune. Din pacate nu vezi nicăieri certuri si bârfe mai multe decat între mame.
Pe grupuri de mamici, pe forumuri, in parcuri, oriunde. …fiecare se da mai buna si mai deșteaptă. Fiecare consideră ca isi creste copilul cel mai corect. Cu toate astea la final de zi fiecare ramane cu copilul ei si il acoperă inainte de culcare. In timp ce ii sărută fruntea de noapte buna ar trebui sa-si analizeze comportamentul. Pentru mine asta este momentul in care sunt amețită de o groaza de intrebari : ,, am facut bine ca…?” ,, o fi mâncat suficient ?”,, i-am acordat suficienta atentie?”, etc. Nu, nu le fac bine pe nici una dintre ele. Nu pot sa îmi dau ,, foarte bine ” la nici un fel de intrebare care ma macină cu toate ca langa mine vad un copil îngrijit, care a zâmbit si mi-a spus de multe ori ca ma iubeste inainte sa adoarmă. Nu pot…pentru ca asa suntem noi mamele, ne dorim sa fim perfecte cu copii crescuti perfect. Nu exista asa ceva, dar este important sa ne dorim, vom fi mereu speciale pentru copiii nostri pentru ca ei ne-au ales sa le fim mame.2016-05-07_18.26.40

Daca ai pleca…


Daca intr-o zi ai alege sa pleci, ce crezi ca as face?
Nu as încerca sa te opresc. Nici nu te-as intreba de ce. Nu as asculta explicații nici daca ai vrea sa mi le dai. Atunci as sti sigur ca nu ma mai iubesti. As intelege ca si oamenii mari cresc si ca…  am ramas mica. Poate ca Nu am stiut sa tin pasul cu tine si am ramas in urma. Sau poate alta mai buna si-a facut loc in sufletul tau. Ori poate ai ales pur si simplu sa pleci, iar eu aleg sa-ti țin usa larg deschisa.
T e-as ruga doar sa nu privesti înapoi pentru ca ochii mei nu te vor mai privi, buzele nu te vor mai saruta, bratele nu te vor mai imbratisa, sufletul nu te va mai iubi. As ramane goală de tine. Si rece. Si mi-ar fi greu si frig si dor, dar nu ai sti. Niciodata. Si nu te-as primi înapoi, nicicând!
Daca ai pleca as intelege ca nu ai putut sa rămâi. As sti ca locul tau nu ar fi langa mine si ca orice inceput are un sfârsit; Ca uneori alegem cu sufletul si plecam fara el; ca atunci când nu mai sunt sentimente, nimic nu ne mai salveaza; ca trebuie sa spui la revedere cu demnitate. Si toate astea le-am invatat de la tine…lucruri pentru care o sa-ti multumesc, ai facut din copilul tâmpit o femeie demnă. Si totusi stiu ca intr-o zi ti-ar fi dor si tie…

12193431_10203563703851527_1382169165379298110_n
Enter a caption

Fata din oglinda mea


De multe ori ma privesc in oglindă si îmi este dor. Un dor nebun de pustoaica zvapaiata pe care o stiam, de copila aia naivă care credea in toti oamenii.Doar doi erau cei in  care nu credea, părinții ei. Ei o dezamagisera prin fapte, fara ocolișuri, aratandu-i realitatea cruda si datorită lor privesc azi femeia puternica din oglindă. Cu ruj sau cu buzele uscate, cu farduri sau cearcăne, cu sau fara vreo mască de frumusete, îmi țin in palme un album imaginar cu propria-mi viața si dau pagina după pagina in urma, intrebandu-ma daca sunt mulțumită de ceea ce vad sau daca as fi putut fi mai mult? Sunt rezultatul propriilor alegeri pe care am invatat sa mi le asum cu timpul, atunci când am devenit cu adevarat pregatita sa privesc viața exact asa cum este ea: cu bune si cu rele! Nu mai ezit nici o clipa sa îmi recunosc calitățile si defectele. Stiu exact cine sunt oricât m-ar blama sau lauda unii. Oamenii iti vor pune mereu etichete in functie de cat pot ei sa vadă, niciodata nu vor sti exact cum esti. Nici cei care te iubesc, nici cei care nu te plac.
Sunt fericită ca am putut sa iubesc oamenii pe care credeam ca atunci când voi fi mare ii voi pedepsi asa cum au facut si ei cu mine. Am inteles ca eu nu sunt Dumnezeu si ca nimeni nu are nevoie de iertarea mea. Azi îmi este dor de ei si as fi vrut sa fiu un copil mai bun cu un suflet mai nobil.
Am iubit. Si mult si putin. Si oameni buni si oameni răi. Si rude si străini. Si prieteni si oameni pentru care poate nu am însemnat nimic.
M-am îndrăgostit. De multe ori. Unii au meritat, altii m-am facut sa regret.
Am judecat. Mame care si-au lăsat copiii. Femei care au înselat. Bărbați care au lovit. Oameni care au facut rău din punctul meu de vedere, insa mi-am dat seama ca eu am primit o viata ca sa o trăiesc frumos, nu sa judec alegerile oamenilor din jurul meu.
Am plâns . Mult. De fericire. De durere. De tristete. De dor. Din iubire. Din frustrare. Din mila. Stiu ca voi mai plânge, sper doar de fericire. Mereu.
Am fost fericită. Când am iubit, când am aflat de nasterea cuiva, când am dat viața, când am realizat ceva. De multe ori mi-a fost sufletul plin de fericire.
Am dat nastere.   Aceasta este cu adevarat cea mai mare realizare a vieții mele. Este motivul pentru care m-am iertat de tot ce a însemnat rău in viața mea. Este bucuria pe care o voi simti prin toti porii pana ce voi închide ochii.
Cum ii iubesc pe ei nu am iubit pe nimeni niciodată. Pe el l-am iubit din prima clipa când l-am auzit plângând, nici nu il văzusem, iar cand ne-am întâlnit pentru prima oară si ochisorii aia minunați m-au privit, m-am topit si de atunci nu pot sa îmi imaginez viața fara acei ochi blanzi care cer iubire. Pe ea o iubesc de acum. Iubesc fiecare miscare, fiecare forma pe care o da burticii in care creste si stiu sigur ca va avea aceeasi ochi care vor cere iubire. Ei sunt iubirile mele fara de care viața mea nu mi-ar fi viața, fara de care iubirea as fi cunoscut-o doar din cărți si fara de care nu as putea privi in oglindă o mama împlinită. Lor le datorez ceea ce sunt . Ei m-au invatat sa iubesc cu toata fiinta mea si datorită lor am invatat ca nu pot sa fiu o mama buna daca raman un copil rău. Tu ce vezi atunci când dai paginile din albumul vieții tale? Dar in oglinda din fata ta, ce vezi? FB_IMG_1462578683642