Eu sunt Stan Patitul!

Dragii mei, numai mie putea sa mi se intample asa ceva. Deci, dupa ce am mutat blogul, am aflat ca ma plagiez singura. Na, belea! Asta pentru ca worpress nu are nu stiu ce rahat de chestie gratuita, ar trebui sa mai platesc niste bani si nu vreau, na! Asadar, sterg continutul care se afla pe acel blog luat de aici, am redenumit acest blog caci pe ala nu mai pot fiind deja http://www.cocktaildeviata.com,  iar acolo o sa scriu despre altceva, gen copii, chestii de mamici,  si aici povesti din viata mea de copil:)).

Asadar, nu scapati, iar eu ma declar Stan Patitul!

Noi margelim, voi?

Na, la asta nu va asteptati, sunt sigura:). Nu , nu am povestit nimanui ca mi-ar placea sa stiu sa fac bijuterii handmade, nici nu stiu din ce materiale, insa mi-am dorit toata viata sa port in spcial bratari si coliere facute de mine si numai pentru mine, unicata de mine:))
Revenind la lucruri mai serioase, candva cred ca va povesteam despre femei, mai ales despre mame ca suntem multifunctionale. Noi putem sa ne bem cafeaua in timp ce dam cu aspirtaorul si oala cu fasole fierbe, toate astea in timp ce am pornit repede masina de spalat si ,,ne maimutarim ” cu copilul care sta in pat si asteapta atentia noastra secunda de secunda. Va vine sa credeti ca mai avem timp si de altele? Pe langa copii, casa de intretinut, unele chiar si cu job, noi, multe mamici avem si pasiuni. Eu de exemplu scriu, mai fac si unghii cu gel, iar acum dupa ce am cunoscut-o pe Daniela in sfarsit ma apuc sa-mi fac propriile bratari si de ce nu , in timp si pentru alte femei.

Pe Daniela am cunoscut-o pe un grup de mamici unde activez de cand sunt insarcinata, acolo am descoperit mamici cu pasiuni frumoase, comune,cu o dorinta incredibila de a face si altceva in concediul de crestere copil. Am descoperit mamici care aveau si cate doua joburi, altele care aveau mai multe pasiuni, sau mamici ca Daniela care fac bani din margele si nu numai. In curand o sa fac si eu pentru ca a fost draguta si mi-a dat destule informatii si inclusiv materiale pentru a ma convinge daca chiar sunt pasionata de margelit sau era doar in capul meu plin de idei idioate:))
Pana una alta, o sa va las pagina  de facebook a  Danielei ca sa vedeti ce minunatii face ea  si asteptati-va sa va ,,stresez”si eu cu margelitul meu:))

Eu nu-s deşteaptă, mă!

Povesti din suflet de copil

Da, nu ştiu cat de proasta sunt, însă stiu ca nu sunt desteapta. Stiu ca pana acum cativa ani (putini), am fost complexata ca nu am o facultate, îmi era rusine sa spun ca am facut pana si liceul la tara si ca provin dintr-o familie care nu a fost familie. Asa ca,ce desteapta? Ce pretentii? Puneti-va asteptarile in cui, caci daca la mine, la tara, la liceul meu, nu s-a facut engleza, ar fi păcat sa mă strofoc eu acum, chiar daca stau la oras. Nu pot băi, nu mă duce tartacuta sa fiu desteapta!

Pe mine bunica-mea mă invata, atunci cand mă cara după ea printre maldarele de coceni, ori prin pogoanele de porumb, sa fiu om si sa nu care cumva sa o fac de ras. Nu mi-a vorbit in engleza si cred ca de asta am si priceput eu asa de bine. Mi-a spus calm si…

Vezi articolul original 1.180 de cuvinte mai mult

Divortati, dar prieteni

 Noi nu sunten dusmani Si nu vom fi vreodată chiar daca am divorțat!
A fost o perioada in care a trebuit sa îmi caut chirie pentru mine si copil. El a fost acolo, a mers , a vorbit, a cărat bagaje, a reparat o priza, o usa, etc.
,, Si dansul cine este?” A intrebat proprietarul.
,, Tatăl copilului meu ” am raspuns.
,, Wow. Si cum ati reusit sa rămâneți in relații bune?”
,, ne iubim”, i-am raspuns amuzată si am cautat sa îmi vad de drum.
Ce sa-i fi spus? Oare ar fi inteles din moment ce a intrebat asta?
Am mai auzit chestii de genul ca daca doi oameni rămân in relații bune după despărțire ori nu s-au iubit niciodată, ori încă se iubesc altfel ar trebui sa fie dusmani pe viața ca doar de asta si-au luat valizele si au plecat.
Fals. Cel putin in ceea ce ma priveste. Cred ca l-am iubit daca am facut un copil cu el, daca i-am acceptat multe, daca a reusit sa îmi aducă lacrimi pe obraji. L-am iubit, cu siguranta. In felul meu. Mult sau putin.
Încă ne iubim? Da! Dar nu in felul in care se interpretează. Il suport mai mult acum decat in ultimul an de căsnicie( cu nervii de rigoare ocazional ), l-as ajuta oricand ar avea nevoie, As vrea sa trăiască ani multi, ii doresc doar binele. Si astea sunt reciproce! De ce? Nu, nu ca ne iubim noi, ci pentru ca ne iubim copilul! Asta nu este un motiv suficient ca sa ne întâlnim si sa bem cafeaua împreună? Sa ne sunam si sa îmi povestească de cate o gagica in timp ce eu ma laud cu burtica mea? Suntem prieteni, dar mai ales suntem părinții un copil, care ar fi nefericit daca noi am fi continuat relația in scandaluri. Pentru ca da, ne-am aruncat vorbe si oale si tigai, farfurii si pahare în cap mult timp. Pana atunci când am inteles amândoi anumite lucruri, primordiale pentru copilul nostru:
Un copil are nevoie de liniste nu de scandaluri între părinți. Nu e vina lui ca mami si tati nu se pot împăca la cinci minute asa cum se împacă copiii după ce se ceartă pe jucării.
Cei mai buni prieteni ai copilului trebuie sa fie părinții. Mereu.
Nu exista doar mama sau doar tata. L-am făcut împreună, suntem in viața amândoi, atunci copilul merge la amândoi si nu avem nevoie de o lege si un program care sa ne spună când trebuie sa-i vina copilului dor de mami sau de tati.
Stim ca nu suntem cei mai buni părinți de pe pământ si am renuntat sa ne mai acuzam unul pe celalalt despre lucruri neimportante. Il lăsăm pe copil sa decidă asta, pana acum mami si tati ocupă acelasi loc in inima lui chiar daca in fapt s-au despărțit.
Am inteles multe lucruri. Si nu , Nu a fost usor. Nici acum nu este. Ne mai certam si ne mai contrazicem. Nu suntem mereu de acord in ceea ce il priveste pe copil. Cumva il educam diferit, are acum practic doua familii, insa noi doi clar nu suntem dusmani si nu vom fi vreodată. Am stiut de la inceput ca nu o sa permit nimănui sa rupă legătură dintre mine si tatal copilului meu pentru ca asta ar însemna ca un copil sa sufere din cauza a doi adulți imaturi.
Deci, Nu, Tatăl copilului tau nu trebuie sa iti fie dusman decat in situații in care chiar nu exista alta varianta.
Ps: eu stiu ce inseamna ca părinții sa fie dusmani si îmi place sa vad cum ,, părinții copilului meu pot fi si  prieteni”

Nu suntem mame perfecte

Sunt in parc. Denis se joacă cuminte langa mine cu doi copii mai mici. O fetita si un băiat. Băiatul cu bunica, fetita cu mama. La un momentdat fetita pică de pe tobogan, mama o vede, dar nu se urneste de pe banca. Mai tarziu se da in carusel, pică, acesta o loveste in cap, fetita plânge, mama merge la ea ii da doua palme in timp ce o ridica si pleaca cu ea pe banca. Peste 10 minute fata este iar pe carusel, mama iar pe banca. Sper doar sa nu se repete povestea…..

Sunt acasă,am plecat din parc. Il intreb pe Denis ce concluzie a tras si îmi spune ca mama e ,, rea”. Asta ma face sa ma gândesc la toti cei sapte ani de ,,mamicie „. Sa îmi analizez comportamentul si sa constat pentru a mia oară ca nu exista mame perfecte, ci doar mame si ca oricâte cărți am citi, ori cata informație am primi, ne creștem copiii diferit.
Unele ii caram după noi peste tot, altele ii lăsam mai mult la bunici decat acasaUnele ii certam când gresesc in timp ce altele le vorbim cald si ii indrumam sa facă lucruri corecte;

Unele ii lovim, altele ii mangaiem;
Unele ii educam altele nici măcar nu cunoastem acest cuvant ;
Unele le răspundem la intrebari altele nici măcar nu-i ascultăm;

As putea continua o viata pentru ca o viata înveți sa fii o mama buna pentru copilul tau ori tot o viata trăiesti in ignoranța si frustrări si preferi ,, sa-l lasi sa se aleagă ce s-o alege de capul lui. ”
Inainte sa fiu mama credeam ca ele sunt cele mai bune. Din pacate nu vezi nicăieri certuri si bârfe mai multe decat între mame.
Pe grupuri de mamici, pe forumuri, in parcuri, oriunde. …fiecare se da mai buna si mai deșteaptă. Fiecare consideră ca isi creste copilul cel mai corect. Cu toate astea la final de zi fiecare ramane cu copilul ei si il acoperă inainte de culcare. In timp ce ii sărută fruntea de noapte buna ar trebui sa-si analizeze comportamentul. Pentru mine asta este momentul in care sunt amețită de o groaza de intrebari : ,, am facut bine ca…?” ,, o fi mâncat suficient ?”,, i-am acordat suficienta atentie?”, etc. Nu, nu le fac bine pe nici una dintre ele. Nu pot sa îmi dau ,, foarte bine ” la nici un fel de intrebare care ma macină cu toate ca langa mine vad un copil îngrijit, care a zâmbit si mi-a spus de multe ori ca ma iubeste inainte sa adoarmă. Nu pot…pentru ca asa suntem noi mamele, ne dorim sa fim perfecte cu copii crescuti perfect. Nu exista asa ceva, dar este important sa ne dorim, vom fi mereu speciale pentru copiii nostri pentru ca ei ne-au ales sa le fim mame.

Daca ai pleca…

Daca intr-o zi ai alege sa pleci, ce crezi ca as face?
Nu as încerca sa te opresc. Nici nu te-as intreba de ce. Nu as asculta explicații nici daca ai vrea sa mi le dai. Atunci as sti sigur ca nu ma mai iubesti. As intelege ca si oamenii mari cresc si ca…  am ramas mica. Poate ca Nu am stiut sa tin pasul cu tine si am ramas in urma. Sau poate alta mai buna si-a facut loc in sufletul tau. Ori poate ai ales pur si simplu sa pleci, iar eu aleg sa-ti țin usa larg deschisa.
T e-as ruga doar sa nu privesti înapoi pentru ca ochii mei nu te vor mai privi, buzele nu te vor mai saruta, bratele nu te vor mai imbratisa, sufletul nu te va mai iubi. As ramane goală de tine. Si rece. Si mi-ar fi greu si frig si dor, dar nu ai sti. Niciodata. Si nu te-as primi înapoi, nicicând!
Daca ai pleca as intelege ca nu ai putut sa rămâi. As sti ca locul tau nu ar fi langa mine si ca orice inceput are un sfârsit; Ca uneori alegem cu sufletul si plecam fara el; ca atunci când nu mai sunt sentimente, nimic nu ne mai salveaza; ca trebuie sa spui la revedere cu demnitate. Si toate astea le-am invatat de la tine…lucruri pentru care o sa-ti multumesc, ai facut din copilul tâmpit o femeie demnă. Si totusi stiu ca intr-o zi ti-ar fi dor si tie…

Enter a caption

Fata din oglinda mea

De multe ori ma privesc in oglindă si îmi este dor. Un dor nebun de pustoaica zvapaiata pe care o stiam, de copila aia naivă care credea in toti oamenii.Doar doi erau cei in  care nu credea, părinții ei. Ei o dezamagisera prin fapte, fara ocolișuri, aratandu-i realitatea cruda si datorită lor privesc azi femeia puternica din oglindă. Cu ruj sau cu buzele uscate, cu farduri sau cearcăne, cu sau fara vreo mască de frumusete, îmi țin in palme un album imaginar cu propria-mi viața si dau pagina după pagina in urma, intrebandu-ma daca sunt mulțumită de ceea ce vad sau daca as fi putut fi mai mult? Sunt rezultatul propriilor alegeri pe care am invatat sa mi le asum cu timpul, atunci când am devenit cu adevarat pregatita sa privesc viața exact asa cum este ea: cu bune si cu rele! Nu mai ezit nici o clipa sa îmi recunosc calitățile si defectele. Stiu exact cine sunt oricât m-ar blama sau lauda unii. Oamenii iti vor pune mereu etichete in functie de cat pot ei sa vadă, niciodata nu vor sti exact cum esti. Nici cei care te iubesc, nici cei care nu te plac.
Sunt fericită ca am putut sa iubesc oamenii pe care credeam ca atunci când voi fi mare ii voi pedepsi asa cum au facut si ei cu mine. Am inteles ca eu nu sunt Dumnezeu si ca nimeni nu are nevoie de iertarea mea. Azi îmi este dor de ei si as fi vrut sa fiu un copil mai bun cu un suflet mai nobil.
Am iubit. Si mult si putin. Si oameni buni si oameni răi. Si rude si străini. Si prieteni si oameni pentru care poate nu am însemnat nimic.
M-am îndrăgostit. De multe ori. Unii au meritat, altii m-am facut sa regret.
Am judecat. Mame care si-au lăsat copiii. Femei care au înselat. Bărbați care au lovit. Oameni care au facut rău din punctul meu de vedere, insa mi-am dat seama ca eu am primit o viata ca sa o trăiesc frumos, nu sa judec alegerile oamenilor din jurul meu.
Am plâns . Mult. De fericire. De durere. De tristete. De dor. Din iubire. Din frustrare. Din mila. Stiu ca voi mai plânge, sper doar de fericire. Mereu.
Am fost fericită. Când am iubit, când am aflat de nasterea cuiva, când am dat viața, când am realizat ceva. De multe ori mi-a fost sufletul plin de fericire.
Am dat nastere.   Aceasta este cu adevarat cea mai mare realizare a vieții mele. Este motivul pentru care m-am iertat de tot ce a însemnat rău in viața mea. Este bucuria pe care o voi simti prin toti porii pana ce voi închide ochii.
Cum ii iubesc pe ei nu am iubit pe nimeni niciodată. Pe el l-am iubit din prima clipa când l-am auzit plângând, nici nu il văzusem, iar cand ne-am întâlnit pentru prima oară si ochisorii aia minunați m-au privit, m-am topit si de atunci nu pot sa îmi imaginez viața fara acei ochi blanzi care cer iubire. Pe ea o iubesc de acum. Iubesc fiecare miscare, fiecare forma pe care o da burticii in care creste si stiu sigur ca va avea aceeasi ochi care vor cere iubire. Ei sunt iubirile mele fara de care viața mea nu mi-ar fi viața, fara de care iubirea as fi cunoscut-o doar din cărți si fara de care nu as putea privi in oglindă o mama împlinită. Lor le datorez ceea ce sunt . Ei m-au invatat sa iubesc cu toata fiinta mea si datorită lor am invatat ca nu pot sa fiu o mama buna daca raman un copil rău. Tu ce vezi atunci când dai paginile din albumul vieții tale? Dar in oglinda din fata ta, ce vezi? 

El are un tata, dar tu? Tu ai pe cineva?

Da, stiu, esti o mama singura. Te minti ca esti fericită si ca in afara de copilul tau nu iti trebuie nimeni si nimic. Serios? Uita-te in oglindă, îndrăznește sa fii sincera! Chiar a murit femeia din tine?
Draga mea, hai sa-ti povestesc: am fost si eu o mama singura. Stii cât eram? Mica! Mica de tot. La figurat mai mult decat la propriu. Aveam inima cat un purice de teama ca nu cumva cineva sa facă rău copilului meu. Încă o am. Încă sunt pregatita sa fac crimă de om pentru fiul meu. Nu asa e normal? Orice mama isi apară puiul. Si una căsătorită si una divortata. Stii care este diferența? Aia căsătorită nu uita sa fie femeie, ma rog, cu exceptii.

Chiar crezi ca ai ales varianta cea mai corecta atunci când ai decis sa rămâi o mama singura ? Nu, nu e obligatoriu sa fii căsătorită ca sa te poți numi femeie, insa tu si eu si multe, evităm sa aducem un bărbat in familia noastra, mai cu seama in fata copilului nostru. Suntem de părere ca are un tata si ca altul nu-i mai trebuie. Ok. De acord. El are un tata, dar tu ai un sot? Un iubit? Un partener? Un ceva? Cu tine cum ramane? Si când copilul tau va pleca tu vei ramane a nimănui? Nu, nu trebuie sa fii egoistă, dar mi-ar plăcea sa stiu ca te iubesti macar putin si ca si tu ca si mine consideri ca ai dreptul la fericire. Femeia este construită si educată sa isi dorească o familie. Una completa. Cunosc multe femei care din dorinta de a avea acea familie frumoasa s-au căsătorit devreme. Unele au gresit, altele au avut noroc. Eu ma număr printre primele, printre alea cele mai ,, nefericite ” care s-au căsătorit devreme, au gresit, au clacat, au luat-o de la capăt. Dar recunosc cinstit, mi-ar fi părut rău sa ies atât de sifonata dintr-o căsnicie încât sa nu mai cred in alta. Sa nu îmi mai dau dreptul la fericire doar pentru ca o data nu a mers. Si a fost greu. Al dracului de greu. Esti sceptică, ti-e frica si sa nu iti deranjeze un el copilul, ori copilul tau sa fie o povară pentru cineva. Ti-e frica si uneori chiar nu stii cum sa gestionezi situația. Te întrebi daca nu cumva ar fi mai bine sa….Sau sa..Esti mereu la mijloc. Ghici cine te va face sa iti dai seama daca ai ales omul potrivit, omul care merita ,, adus” in familia ta? Chiar copilul tau. Si nu, nu din prima. Nu-i va sări in brate altuia si nu-i va spune tata nici piscat cu ceara. Si nici nu trebuie. El are un tata. Si asta nu o va schimba nimeni si nimic, insa un simplu străin pe care la inceput va fi gelos ii va deveni in timp un prieten de nădejde. Asta tine de ei doi. De relația lor. De cat de bine iti cunosti copilul si cat de atenta vei fi la ceea ce iti transmite el. Pe copii nu-i putem păcăli, ei simt si sunt extrem de sinceri. Si iti vor spune.
După un timp copilul meu mi-a spus :,, am auzit la desene ca un tata face cat zece profesori, inseamna ca eu am douăzeci de profesori” . Si nu, nu spune tata altui bărbat in afara de cel care i-a dat viața, nici nu mi-as dori, poate chiar as fi impotriva, insa un lucru este clar: copilul meu stie de la sine ca are o familie frumoasa datorită lui, tatălui care nu ii este tata. Si uneori viața este atât de surprinzătoare încât nu iti va veni sa crezi cate sentimente poate avea un străin pentru copilul tau si cat de frumos ti-l poate educa, cu cata grija ii va dă sa mănânce si cat de des ti-l va lua de manuta si ti-l va duce la plimbare. Trebuie doar sa crezi si sa iti doresti ca tu sa fii o femeie împlinită pe toate planurile caci niciodata nu e prea tarziu sa mai încerci sa-ti dai o sansa si mai trebuie sa crezi ca da, uneori copiii au nevoie de tatăl ala care nu este tata. Au nevoie sa crească intr-o familie si nu neaparat sa meargă singur la tata si sa locuiască singur cu mama.
Stiu cat de dificil este sa găsesti un om potrivit pentru tine si copilul tau, stiu ca ai de ales pentru doua vieți, stiu ca pretențiile cresc o data cu varsta, dar mai stiu si ca nu e chiar asa greu sa iti refaci viața după o căsnicie esuată. Stiu ca un copil chiar e fericit daca si mama lui este fericita.

Prima casa

Prima mea casa a fost casa batraneasca. Asa cum am mai povestit am amintiri pretioase de acolo si nu numai. Multe case m i-au fost , , acasa”, dar nici una pe numele meu.
Îmi amintesc cu drag de casa batraneasca care avea un cires imens in curte, iar noi, pe rand,săream din pivniță direct la umbra lui.
Apoi a urmat casa unde stăteam cu toții in chirie. Sapte oameni în doua camere. Copil fiind atunci nu eram rănită de acea situație drept urmare nu îmi amintesc decat lucrurile frumoase. Aveam o livada si alergam ca nebunii prin ea, am luat si bătaie, am fost si pedepsiți caci dispaream de acasa pentru a-l imita pe tarzan agatati prin toti copacii.
Apoi am trăit pana am plecat la oras sa muncesc in căsuța de chirpici construită de familia mea. Multi ani fara curent electric. Si acum am senzația ca vorbesc de parca lucrurile se petreceau undeva in anii ‘ 60 când eu nici nu existam. Si totusi, exista oameni săraci, mai săraci de atât, insa nu despre asta vreau sa vorbim. Si daca încă citesti povestea mea poate ca  ai trecut si tu prin asta, sau poate nu dar te-a impresionat, ori poate vrei si tu tu PRIMA CASA!

Sa vorbim despre Prima casa ! Casa care va fi pe numele tau. Casa la care vor munci oameni pricepuți, iar tu o vei achiziționa cu bani multi sau putini, bani munciti cu sudoare, insa acum este sansa ta de a avea propria casa. Este frustrant sa ai un job si sa muncesti toata viața pentru a plati chirii cu bani grei, bani cu care ai putea sa iti achiti lunar rata pentru prima casa.
Sunt oameni care pun suflet la proiectele lor si asta se vede cu ochiul liber mai ales atunci când vine vorba de o casa. Ce ar fi sa poți sa spui de acum acasa acolo unde este casa ta? Ce ar fi sa nu mai spunem acasa in casele străinilor? Gandeste-te la asta, intra pe pagina de facebook a celui ce a pornit acest proiect, proiect la care pierde nopți si zile muncind poate tocmai pentru Casa Ta! Poate vei afla lucruri noi, poate te vei hotărî sa iti cumperi Prima casa atunci când vei vedea proiectul la care lucrează Robert Gagos sau poate măcar vei putea sa iti faci o idee despre cum va arata casa ta atunci când vei renunța sa mai stai in chirii.

Ps: Acesta nu este un advertorial plătit. Nu este scris pentru bani si nici de dragul de a umple pagini, este pur si simplu povestea mea reală si real este si proiectul la care se lucrează din greu. Cum vreau sa spun acasa casei mele, m-am gandit ca va vor ajuta aceste informatii si pe voi.

https://m.facebook.com/Class-Residence-Titan-482196978641845/

Sa ma ierti, copile…

Caci poate atunci când ai fost in burtica am mâncat ceva care ar fi putut sa iti facă rău, nu am stiut îndeajuns de multe despre alimentația unei femei însărcinate.
Poate atunci când te-ai nascut nu am stiut sa iti pun pampersul cum trebuie, poate te-am strâns prea tare la burtica sau poate l-am lăsat prea slab si ti-ai udat ori murdarit hainutele. Poate nu te-am purtat după fiecare masa cu capul pe umărul meu si poate te-a durut burtica. Poate te-am îmbrăcat prea gros si ai transpirat sau poate nu ti-am pus suficiente hainute si ti-a fost frig.

Poate ai plâns câteva minute fara sa te aud. Poate ca apa pentru baita trebuia mai caldă sau mai rece, am tremurat la fiecare lucru nou pe care l-am facut încă de când t e-am adus pe lume.
Poate ca nu am stiut sa iti alin durerea de dintisori, insa mi-am dat si ultimul meu leu ca sa iti iau geluri calmante pentru a te vedea linistit.
Poate nu am inteles mereu ce voiai sa îmi spui insa m-am străduit si de cele mai multe ori îmi zambeai fericit după ce obtineai ce iti doreai.
Cand ai crescut a trebuit sa fac  alegeri grele pentru tine. Poate te-au durut si nu am stiut cum sa iti fiu si mama si tata si prietena si partenera de joaca. Poate nu am stiut cum sa înlocuiesc oamenii din viața ta care au dispărut brusc.
Poate t e-am certat atât de tare încât ti-au plâns ochișorii si m-au facut sa ma simt cel mai urât si rău om de pe pământ.
Am gresit fata de tine de foarte multe ori, încă de când te aflai in pîntecele mele, asa cum ti-am mai spus, insa de un lucru sunt sigura ca nu il fac gresit. Nu gresesc iubindu-te! Si te iubesc cum vreau eu, intr-un mod egoist poate, uneori, insa stiu ca ai nevoie de mine si de iubirea mea asa cum ai nevoie de apa si de hrana. Stiu ca este singura ,, arma”” ce te va însoți de-a lungul vieții si te va ridica si din cele mai adânci mlastini. Stiu ca iubirea este cel mai bun lucru pe care am putut sa ti-l ofer negresit. Pentru restul, Sa ma ierti, copile !

Si n-ai iubit pe nimeni…

 

… Asa cum l-ai iubit pe el, nu? Si acum ce faci daca te-a parasit? Te dai cu capul de pereti? Fa-o, dar nu-ti pierde mințile! Te umilesti si ii scrii hectare de reprosuri printre lacrimi de care abia mai vezi tastatura telefonului? Ei, hai nu o da in penibil! Fii demnă, fata draga! Oricare ai fi tu si oricât de putine ai sti despre viata. Oricât ai iubi si oricât ai vrea sa crezi ca altul ca el nu vei mai gasi. Si nici nu iti doresc! Stii ce? A facut bine ca te-a parasit ! Si poți sa plângi, sa urli, Sa disperi….acum! Maine când te trezesti iti speli frumos fata, iti dai cu fond de ten, mascara si un gloss si iti bei cafeaua la terasa cu o prietenă, cu zece sau singura, dar nu in casa! Iesi si uita de el! Nu e usor, dar iti promit ca nu este imposibil.

Si daca tot e la moda asta cu selfie, fa-ti si tu unul si pune-l pe facebook chiar daca te-a blocat, cineva se va găsi sa-i arate cat de puternica si frumoasa ai rămas, poate chiar mai mulțumită ca in viața ta nu mai este el.
Stiu, vei mai suferi câteva zile, poate luni, un an? Dar sa iti dau o veste si mai proasta: nu este singurul care iti va face ochii aia frumosi sa lacrimeze. Mi-as dori, ti-as dori sa nu mai cunosti durerea, insa din pacate este o perioada in viața noastra pe cat de frumoasa ar trebui sa fie pe atât de umbrită este de astfel de episoade. Nu te panica, va trece asta si nu vor ramane decat amintiri de care peste ani te vei amuza . Poate chiar il vei întâlni la brațul altei femei cu copii atarnandu-i de gât si nici nu iti va parea interesant. Nu iti irosi timpul plângând după oameni pe care nu ai de Ce sa ii regreți. Nu pierde vremea cu oameni care nu vad in tine femeia ideală, asta inseamna ca vei fi femeia altuia atunci când trebuie. Acum este vremea sa profiti de tinerețe, Sa iesi in lume si sa te distrezi, sa profiti de fiecare clipa si sa nu lasi pe nimeni si nimic sa iti spulbere visele, dar mai ales, draga mea, nu lasa un bărbat sa devina visul tau. E timp pentru asta! E timp pentru toate! E timp pentru un el pe care il vei gasi mereu acasa sau care te va gasi la cratiță, la birou ori cu copiii prin parc. Si atunci multe dintre astea nu le vei mai putea trai la intensitate maxima. Si tot atunci vei fi îndreptățită sa plângi când este cazul pentru si cu bărbatul tau, caci el va fi al tau. Cei pentru care vei plânge pana la el sunt trecători prin viata ta si vor ramane mici lecții pe care le vei reciti zâmbind si spunandu-ti in gluma: ,, ce adolescenta naiva am fost”.

Atunci cand vine o surioara….

Recunosc, nu mai speram sa fiu mama a doua oară chiar daca îmi doream foarte mult o fetita. In urma cu un an, Denis îmi ceruse o surioara insa nu stiam de ce ,, minciunele” sa ma agăț ca sa il fac sa înțeleagă ca nu mai vine,, barza”. A fost o greseala nestiind ca la fix un an aveam sa-i dau vestea cea mare cum ca va avea un fratior sau o surioara. Bineinteles ca nu si-a mai dorit si m-a ,, batut ” cu propriile argumente pe care i le spusesem eu cu un an in urma in ideea de a-l convinge ca ,, e mai bine singur”.

Ma laud cu una bucata copil cuminte asa ca nu a fost deloc greu sa -l conving ca o surioara sau un fratior avea sa vina in familia noastra. Prima lui reacție a fost ceva de genul : ,, lasa ca nu te mai ingrasi tu ca sa faci copil”. Da, v-ati prins! Asa am mințit bietul copil atunci când mi-a spus ca isi doreste surioara. ,, mami nu se mai ingrasa atât de mult asa cum ai vazut tu în pozele de când erai in burtica, asa ca nu poate sa facă surioara” . Acum fie vorba între noi sper nici sa nu ma mai pricopsesc cu 20 de kg. Una peste alta, timpul a trecut, prietenele nu se fereau sa vorbească despre burtica mea si de fata cu Denis, iar pentru mine nu trecea nici o zi fara sa-i amintesc ca in câteva luni va avea( sperăm eu de atunci) o surioara. Burtica a inceput sa crească si Denis era tot mai convins ca da, mami mai poate sa se ingrase .

A urmat problema:,, fetita sau baiat”? Cu toata fiinta îmi doream o fetita. Si la el mi-am dorit tot o fetita. De când ma stiu vreau o ,, motata „. Denis al meu s-a răzgândit, nu mai vrea surioara, vrea ,, fratior”. Vrea sa-l cheme si Andrei ca pe prietenul lui. Iar munca de lămurire după ce am aflat ca defapt va fi o fetita si nu băiețel. Fix sase săptămâni pana ne-a spus medicul a doua oară ca e fetita i-au luat sa accepte ca va avea o surioara. Inclusiv în ziua aia îmi urase când am plecat la doctor,, sa fie fratior, fetițele sunt rele”. De aici si pana la ,, eu îmi iubesc surioara, pupat burtica, pus manute ca sa o simtă si el, constatări cum ca :,, ti-a mai crescut burta un pic” nu a mai fost deloc mult. Si toate au venit de la sine fara prea multe eforturi. Singurul lucru pe care i l-am repetat zilnic si o sa il repet toata viața a fost si va fi: ,, NICIODATĂ nu o voi iubi pe ea mai mult sau putin decât te iubesc pe tine. Tu esti copilul meu special, ea este fetita mea speciala, eu pe voi va iubesc la fel”. Acum abia asteptam marele eveniment. Denis nu mănâncă nimic fara sa o ,, servească ” pe surioara lui din burtica. Si asta nu l-a invatat nimeni. Doar a auzit el ca fratii împart tot. Stiu ca probabil vor fi momente de gelozie, dar am toata încrederea ca voi fi suficient de atenta la nevoile copilului meu si capabilă sa le ofer la amândoi in egală masura tot ceea ce tine de mine. Deci se poate, poate sa vina linistită surioara caci Denis a inteles un lucru important : ,, o mama isi poate iubi toți copiii la fel de mult „