Fata din oglinda mea


De multe ori ma privesc in oglindă si îmi este dor. Un dor nebun de pustoaica zvapaiata pe care o stiam, de copila aia naivă care credea in toti oamenii.Doar doi erau cei in  care nu credea, părinții ei. Ei o dezamagisera prin fapte, fara ocolișuri, aratandu-i realitatea cruda si datorită lor privesc azi femeia puternica din oglindă. Cu ruj sau cu buzele uscate, cu farduri sau cearcăne, cu sau fara vreo mască de frumusete, îmi țin in palme un album imaginar cu propria-mi viața si dau pagina după pagina in urma, intrebandu-ma daca sunt mulțumită de ceea ce vad sau daca as fi putut fi mai mult? Sunt rezultatul propriilor alegeri pe care am invatat sa mi le asum cu timpul, atunci când am devenit cu adevarat pregatita sa privesc viața exact asa cum este ea: cu bune si cu rele! Nu mai ezit nici o clipa sa îmi recunosc calitățile si defectele. Stiu exact cine sunt oricât m-ar blama sau lauda unii. Oamenii iti vor pune mereu etichete in functie de cat pot ei sa vadă, niciodata nu vor sti exact cum esti. Nici cei care te iubesc, nici cei care nu te plac.
Sunt fericită ca am putut sa iubesc oamenii pe care credeam ca atunci când voi fi mare ii voi pedepsi asa cum au facut si ei cu mine. Am inteles ca eu nu sunt Dumnezeu si ca nimeni nu are nevoie de iertarea mea. Azi îmi este dor de ei si as fi vrut sa fiu un copil mai bun cu un suflet mai nobil.
Am iubit. Si mult si putin. Si oameni buni si oameni răi. Si rude si străini. Si prieteni si oameni pentru care poate nu am însemnat nimic.
M-am îndrăgostit. De multe ori. Unii au meritat, altii m-am facut sa regret.
Am judecat. Mame care si-au lăsat copiii. Femei care au înselat. Bărbați care au lovit. Oameni care au facut rău din punctul meu de vedere, insa mi-am dat seama ca eu am primit o viata ca sa o trăiesc frumos, nu sa judec alegerile oamenilor din jurul meu.
Am plâns . Mult. De fericire. De durere. De tristete. De dor. Din iubire. Din frustrare. Din mila. Stiu ca voi mai plânge, sper doar de fericire. Mereu.
Am fost fericită. Când am iubit, când am aflat de nasterea cuiva, când am dat viața, când am realizat ceva. De multe ori mi-a fost sufletul plin de fericire.
Am dat nastere.   Aceasta este cu adevarat cea mai mare realizare a vieții mele. Este motivul pentru care m-am iertat de tot ce a însemnat rău in viața mea. Este bucuria pe care o voi simti prin toti porii pana ce voi închide ochii.
Cum ii iubesc pe ei nu am iubit pe nimeni niciodată. Pe el l-am iubit din prima clipa când l-am auzit plângând, nici nu il văzusem, iar cand ne-am întâlnit pentru prima oară si ochisorii aia minunați m-au privit, m-am topit si de atunci nu pot sa îmi imaginez viața fara acei ochi blanzi care cer iubire. Pe ea o iubesc de acum. Iubesc fiecare miscare, fiecare forma pe care o da burticii in care creste si stiu sigur ca va avea aceeasi ochi care vor cere iubire. Ei sunt iubirile mele fara de care viața mea nu mi-ar fi viața, fara de care iubirea as fi cunoscut-o doar din cărți si fara de care nu as putea privi in oglindă o mama împlinită. Lor le datorez ceea ce sunt . Ei m-au invatat sa iubesc cu toata fiinta mea si datorită lor am invatat ca nu pot sa fiu o mama buna daca raman un copil rău. Tu ce vezi atunci când dai paginile din albumul vieții tale? Dar in oglinda din fata ta, ce vezi? FB_IMG_1462578683642

Anunțuri

Autor: Raluca Bădița

Cand scriu....visez. Cand visez ...zbor. Cand zbor...traiesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s