El are un tata, dar tu? Tu ai pe cineva?


Da, stiu, esti o mama singura. Te minti ca esti fericită si ca in afara de copilul tau nu iti trebuie nimeni si nimic. Serios? Uita-te in oglindă, îndrăznește sa fii sincera! Chiar a murit femeia din tine?
Draga mea, hai sa-ti povestesc: am fost si eu o mama singura. Stii cât eram? Mica! Mica de tot. La figurat mai mult decat la propriu. Aveam inima cat un purice de teama ca nu cumva cineva sa facă rău copilului meu. Încă o am. Încă sunt pregatita sa fac crimă de om pentru fiul meu. Nu asa e normal? Orice mama isi apară puiul. Si una căsătorită si una divortata. Stii care este diferența? Aia căsătorită nu uita sa fie femeie, ma rog, cu exceptii.

tata-si-fiica
Chiar crezi ca ai ales varianta cea mai corecta atunci când ai decis sa rămâi o mama singura ? Nu, nu e obligatoriu sa fii căsătorită ca sa te poți numi femeie, insa tu si eu si multe, evităm sa aducem un bărbat in familia noastra, mai cu seama in fata copilului nostru. Suntem de părere ca are un tata si ca altul nu-i mai trebuie. Ok. De acord. El are un tata, dar tu ai un sot? Un iubit? Un partener? Un ceva? Cu tine cum ramane? Si când copilul tau va pleca tu vei ramane a nimănui? Nu, nu trebuie sa fii egoistă, dar mi-ar plăcea sa stiu ca te iubesti macar putin si ca si tu ca si mine consideri ca ai dreptul la fericire. Femeia este construită si educată sa isi dorească o familie. Una completa. Cunosc multe femei care din dorinta de a avea acea familie frumoasa s-au căsătorit devreme. Unele au gresit, altele au avut noroc. Eu ma număr printre primele, printre alea cele mai ,, nefericite ” care s-au căsătorit devreme, au gresit, au clacat, au luat-o de la capăt. Dar recunosc cinstit, mi-ar fi părut rău sa ies atât de sifonata dintr-o căsnicie încât sa nu mai cred in alta. Sa nu îmi mai dau dreptul la fericire doar pentru ca o data nu a mers. Si a fost greu. Al dracului de greu. Esti sceptică, ti-e frica si sa nu iti deranjeze un el copilul, ori copilul tau sa fie o povară pentru cineva. Ti-e frica si uneori chiar nu stii cum sa gestionezi situația. Te întrebi daca nu cumva ar fi mai bine sa….Sau sa..Esti mereu la mijloc. Ghici cine te va face sa iti dai seama daca ai ales omul potrivit, omul care merita ,, adus” in familia ta? Chiar copilul tau. Si nu, nu din prima. Nu-i va sări in brate altuia si nu-i va spune tata nici piscat cu ceara. Si nici nu trebuie. El are un tata. Si asta nu o va schimba nimeni si nimic, insa un simplu străin pe care la inceput va fi gelos ii va deveni in timp un prieten de nădejde. Asta tine de ei doi. De relația lor. De cat de bine iti cunosti copilul si cat de atenta vei fi la ceea ce iti transmite el. Pe copii nu-i putem păcăli, ei simt si sunt extrem de sinceri. Si iti vor spune.
După un timp copilul meu mi-a spus :,, am auzit la desene ca un tata face cat zece profesori, inseamna ca eu am douăzeci de profesori” . Si nu, nu spune tata altui bărbat in afara de cel care i-a dat viața, nici nu mi-as dori, poate chiar as fi impotriva, insa un lucru este clar: copilul meu stie de la sine ca are o familie frumoasa datorită lui, tatălui care nu ii este tata. Si uneori viața este atât de surprinzătoare încât nu iti va veni sa crezi cate sentimente poate avea un străin pentru copilul tau si cat de frumos ti-l poate educa, cu cata grija ii va dă sa mănânce si cat de des ti-l va lua de manuta si ti-l va duce la plimbare. Trebuie doar sa crezi si sa iti doresti ca tu sa fii o femeie împlinită pe toate planurile caci niciodata nu e prea tarziu sa mai încerci sa-ti dai o sansa si mai trebuie sa crezi ca da, uneori copiii au nevoie de tatăl ala care nu este tata. Au nevoie sa crească intr-o familie si nu neaparat sa meargă singur la tata si sa locuiască singur cu mama.78630829
Stiu cat de dificil este sa găsesti un om potrivit pentru tine si copilul tau, stiu ca ai de ales pentru doua vieți, stiu ca pretențiile cresc o data cu varsta, dar mai stiu si ca nu e chiar asa greu sa iti refaci viața după o căsnicie esuată. Stiu ca un copil chiar e fericit daca si mama lui este fericita.

Anunțuri

Autor: Raluca Bădița

Cand scriu....visez. Cand visez ...zbor. Cand zbor...traiesc.

8 gânduri despre „El are un tata, dar tu? Tu ai pe cineva?”

  1. Cred ca mama are un rol foarte important. Ea trebuie sa mijloceasca intre copil si partener, sa-i ajute sa se cunoasca, sa se respecte si, de ce nu?, sa se iubeasca. Baiatul meu isi respecta asa cum se cuvine tatal, caci a avut partea de contributie la venirea lui pe lume si i-a calauzit primii pasi, insa pentru barbatul ce imi este sot de zece ani simte mai mult decat prietenie. Ii e deopotriva tata, frate, prieten… 🙂

    1. Habar nu aveam ca esti in aceeasi situatie. Daca iti spun ceva poate ma crezi nebună sau mincinoasă. Fix acum 20 minute i-a zis :, , taticule”. La misto! În glumele lor. Am rămas uimiți, probabil ne-a auzit discutând despre articol, caci recunosc, multe dintre articolele mele trec si pe la el după ce scriu😃
      Revenind la subiect, sunt total de acord, eu la inceput nu am stiut sa manevrez situația, iar el mi-a spus asa: nu te mai baga, lasa-ne sa ne construim relația noastra. Bine am facut caci azi Denis spune te iubesc din suflet unui tata care nu ii este tata in acte, insa are o relație specială cu tatăl lui.
      Te pup.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s