Melissa( fragment)


Nu am simtit niciodată nevoia de a-mi cunoaste fratii. Nu mi-au lipsit. Amelia si Lucian au fost fratii mei. Cu ei am împărțit dulciurile, mâncarea, hainele. Cu ei m-am jucat toate jocurile copilăriei mele. Cu Lucian ma băteam, de Amelia ne ascundeam amândoi ca era mai mica. Pe amândoi ii iubeam si ii stiam de frați. Îmi povestise bunica ca in afara de Andra mai am un frate si o sora. Nu am fost niciodată curioasă cum sunt, câți ani au.

Nu am simtit niciodată nevoia de a avea alți frați în afara de cei doi verișori. Eram in clasa a zecea cand m-a sunat bunica disperata:

– Melissa, mama, sa faci cumva sa vii acasă. Invoieste-te de la ore sau lasa ca îți ia mama scutire si vino acasa.

-Ce s-a intamplat? E bine muma?” Stiam ca străbunica era bătrâna si bolnavă si ma asteptam sa primesc o veste proastă.

– E bine, mama, e bine. Stai linistită ca mănâncă, se da jos din pat, e bine, dar hai, mama, vino ca avem o surpriza pentru tine.

– Bunico, zi-mi! Nu îmi plac surprizele..

-Auuu! Afurisita esti! Hai ca veni sora-ta Andra la noi.”

M-am emotionat. M-au năpădit tot felul de gânduri si poate pentru prima data în viata mea incercam sa-mi imaginez cum arată. O fi creola cu parul inelat ca si mine, o semăna cu mami? Auzisem ca mami era o femeie frumoasa, blonda cu ochii verzi.”

– Bine, bunico. Ma invoiesc la diriginte si vin. –

Sa vii, mama, te asteptam.”

Am inchis telefonul, mi-am îmbrățișat colegele, am luat ghiozdanul in spinare si alergam pe coridor ca si cum pierdeam trenul fericirii. De la liceul unde învățăm pana acasa erau 15 km. Tot drumul am încercat sa-mi imaginez cum arată, daca o sa ne intelegem si cum o sa pot sa iubesc un om pe care nu l-am vazut niciodată? Întotdeauna vor plăti copiii pentru deciziile luate de oamenii mari. Întotdeauna ne vom înstrăina de oamenii pe care nu-i mai vedem si ne vom apropia cu greu de oamenii pe care suntem obligati de regulile vietii sa-i iubim.

Ajunsă in satul in care crescusem, la capătul ulitei am zarit-o pe bunica cu o fata blonda de mana. Când m-au vazut, au inceput sa vina spre mine grăbite. La un moment dat fata blonda i-a dat drumul la mana bunicii si a alergat spre mine. M-am emotionat din nou si mergeam cu capul in pământ. Nu îmi plăcea sa imi arat emotiile, Eram ca o stană de piatră chiar si atunci când Andra m-a strâns in brate si m-a pupat. Am facut-o si eu, dar nu am simtit nimic. O străină părea ca ma iubeste si ca i-am lipsit, iar eu o analizam ca si cum nu eram sigura ca prin venele ei curge acelasi sânge.

De la tata am invatat sa fiu sceptică, orgolioasă si sa nu plâng in fata oamenilor. Nici sa pun intrebari, doar sa ofer răspunsuri. El mi le oferea mereu si fara sa le cer, avea momentele lui in care îmi doream sa nu-l întrerupă nimeni din povestit pentru ca îmi plăcea sa ascult cat de mult a iubit-o pe mami si cum promitea ca mi-o va aduce inapoi. De cele mai multe ori îmi spunea minciuni caci bunica il contrazicea mereu, dar eu iubeam si minciunile lui. Era singurul om căruia i le acceptam. Mintea frumos. Era tata. Îmi vorbea despre mama si nimic nu mai conta.

Andra nu-i semăna deloc fizic, dar te făcea din vorbe ca si el. Era cat mine de inalta si slaba. Desi îmi imaginasem un copil de clasa a opta, părea chiar mai pregatita decat mine pentru viata. Era frumoasa, cu ochii verzi si pătrunzători, par blond pana la umeri si o voce care te făcea sa o asculti toata ziua. Mi-a povestit de mama, chiar daca nu o întrebasem nimic despre ea si ii spuneam ca nu vreau sa o vad niciodată. Mi-a povestit despre faptul ca lua bătaie si ca fugise de acasa ca sa ma cunoasca. Nu stia ca mai are o sora, aflase din niste scrisori pe care le trimisese tati cândva si le gasise abandonate in prispa. Tati scria mult. El isi spunea durerea, nemultumirea, iubirea si dezamăgirea prin scrisori catre ea, catre mama. La fel ca si mine. Întotdeauna le-am scris mătușii, unchiului, bunicii, prietenilor. Lui Flavius ii scriam cel mai des si ii lăsam biletelul sub piatra noastra secretă de la coltul ulitei.

Anunțuri

Autor: Raluca Bădița

Cand scriu....visez. Cand visez ...zbor. Cand zbor...traiesc.

6 gânduri despre „Melissa( fragment)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s