copiii spun lucruri trasnite


10592732_10152598646467156_4729576596698194010_n10614218_10152598637732156_7825718965857468339_n

Cândva, cand sufeream ca fiul meu nu este lângă mine, mi-ati fost alături si v-am promis ca va voi tine la curent cu aceasta poveste, care din păcate chiar era una reala. Din fericire s-a făcut sau mai bine zis mi-am făcut dreptate. Pentru mine si pentru fiul meu. Pentru noi, căci bine ne este doar împreună si in sfarsit suntem in fiecare zi împreună.
Casa nu mai este goala si nici sufletele noastre. Ne bucuram de fiecare zi petrecuta împreună, indiferent ca se lasa cu mici pedepse, supărări sau zile mai putin bune, ca la fiecare in casa:)
Din postările mele nu este nevoie sa va mai spun cine este Denis, v-am spus ca este baietelul meu cuminte de aproape 5 anisori.Nu este pericol public ci pericolul sufletului meu. El este omuletul care mă face sa tresar, sa mă bucur, sa sufăr cand suferă el, sa lupt, sa zâmbesc, sa trăiesc.
Ei bine, copilul meu mai scoate si perlute, mai face si trasnai( din astea foarte  rar, recunosc).
Am sa va povestesc cateva din ele.  O fac pentru voi in speranta ca va voi aduce zâmbete pentru câteva minute si pentru mine, pentru ca îmi doresc sa recitesc cu el peste ani aceste postări si mai ales ca orice mama sa ma laud cu copilul meu.
Denis nu stiu ce are dar este fan Băsescu si Ceausescu:). De Base (cum ii spune el), nu prea vorbeste, dar pe săracul Ceausescu îl cam aminteste in discutiile noastre.
Prima oara când a zis de Ceasescu a fost cam asa: Era la tatăl lui, iar eu sunam de cateva ori pe zi sa vorbesc cu el. Nu prea vorbea cu mine, nu-i place deloc  sa vorbească la telefon, dar in ziua aia a vorbit.
– Ce faci mami? Întreb eu.
-Bine, mă doare mana(sau piciorul)nu mai retin exact.
Eu agitata si îngrijorată, întreb imediat:

-Pai ce-ai patit mami, te-ai lovit, te doare rău, cum ai făcut?

La care el foarte relaxat, încearcă sa mă calmeze:-nu mami, mă doare de pe timpul lui Ceausescu.
-Ah…ce proasta sunt, am zis in gând…si continui si eu , linistita:
-Aaaaa, da mami, am uitat. Lasa ca o sa-ti treacă pana te însori.
De atunci nu a mai zis de Ceausescu, pana intr-o zi cand mergeam noi de manuta prin oras.
-Mami, mami uite ce bloc vechi.
-Da mami, nu l-au renovat.
-Mami, crezi ca aici ar fi putut sa locuiască Ceausescu?
-Nu mami, el nu a locuit la noi in oras.
-Bine bine, stiu ca in bucuresti, am glumit. ( Si se amuza copios),iar eu obosita, am tacut…

Eram intr-o zona pe care Denis nu o cunostea. Se opreste disperat.
-Mami, cred ca am iesit din oras.
-Denis, nu avem mami cum sa iesim din oras.
-Cred ca suntem in bucuresti, mami,, spune el amuzat.
-Ah, strengar mic, ai crezut ca am ajuns la casa lui Ceausescu? Rade in hohote si spune: Nu, dar voiam.
O alta faza recenta care m-a amuzat teribil, dar de data asta cu preferata lui, inghetata. Eram la magazin, plictisiti amândoi, mai aveam putin si plecam. Denis îngândurat:

-Mami, azi nu au fost clienti, nu am făcut nici un ban….dar măcar ai sa-mi cumperi o inghetata? Sincer, mutrita lui de om serios, dezamăgit de afaceri,m-a făcut sa mă prăpădesc de ras, iar el se uita mirat la mine si nu intelegea nimic. De regula ii spun daca primeste sau nu inghetata, acum i le-as fi luat pe toate.
Tot in aceeasi zi mă rugasem de el sa invete o poezie. Seara când am plecat, căutând cate ceva  pentru vacanta la mare, am intrat in magazinul de copii. Inainte sa intraim l-am averizat:

-Deni, sa nu-mi ceri jucarii pentru ca o sa-ti cumperi la mare, nu avem bani de jucarii acum. Intram noi, ma uit eu la hainute pentru el si aud din fundul magazinului:
-Mami, mamiiiii, uite-l pe Robofish. Nici nu apuc sa vad cine e Robofish ca Denis continua:

-Dar nu ai tu bani sa mi-l cumperi mie pe asta.

Si eu si cele doua vânzătoare ne-am prăpădit de ras,  apoi Denis si-a ales tocmai pestisorul roz si am plecat acasă. Ajunsi acasa, după ce ne-am minunat noi cum înoată pestisorul, eu ca o mama constiincioasa ii zic:
-Deni, eu ti-am luat jucăria, acum multumeste-mă si tu si hai sa invatam poezia!
S-a tot eschivat el spunandu-mi ca orice ar face nu poate ca nu tine minte, eu am insistat si in final ce credeti ca îmi spune?
-Mami, poeziile nu sunt pentru mine.
-Dar pentru cine, Deni?
-Sunt pentru copiii de la tara pe care ii pun adultii sa muncească si ei ar vrea sa trăiască la oras.
M-a bufnit rasul, l-am mintit ca nu mai primeste jucării , glumind ca sunt pentru copiii care invata poezii si ne-am pus la somn.
De atunci am tot fost plecati, obositi si nu s-au mai scos perlute, doar acum 5 minute una.
Ne-am ridicat de la masa, ne-am pus la desene. El a spus ca vrea sa stea cu capul pe burta mea. S-a asezat, eu scriam linistita la care el se ridica.
– Mami , du-te si mai mananca putin ca iti baraie  matele:D:D:D
-Am mâncat, mami. Asa se aud ele in burta.
Se întoarce el , se suceste…se ridica de tot si iSi muta capul pe umărul meu.
-Tot iti baraie, poate de la cafea.
-Bine stai aici ca nu baraie nimic. Il sărut si mă minunez de omuletul frumos căruia i-am dat viată. Cat i-am dus dorul….si cat mă bucur acum de fiecare cuvintel al lui.
Părea mea este: ,,Cine are copii sa ii crească, cine nu sa-i doreasca.”

10601174_10152587546567156_1261900229_nVa imbratisez si am sa revin cu perlutele lui Denis.

Anunțuri

Autor: Raluca Bădița

Cand scriu....visez. Cand visez ...zbor. Cand zbor...traiesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s